XVIII. Emoții în concurs

Sala clubului orășenesc este arhiplină. Mă aflu pe scenă, alături de ceilalți concurenți. Irina m-a salutat discret și mi-a urat succes. I-am întors urarea și ea s-a retras melancolică. Mă simt neajutorat și stingher. Dincolo de cortină se amplifică rumoarea. Trag ușor de marginea draperiei și privesc în interior. Ucenicii, colegii mei, s-au așezat în partea stângă a sălii, iar în cealaltă parte sunt fetele și băieții de la liceu. Rândurile de la intrare sunt ocupate de adulți, iar printre aceștia îi recunosc părinții Irinei. Par nerăbdători și emoționați.
Profesorul Husar, însoțit de încă trei persoane, a urcat pe scenă. Ne salută cordial, iar ceilalți, doi bărbați și o femeie, au luat loc la masa juriului. Ne aliniem în fața cortinei și aceasta se trage simultan, într-o parte și-n alta. Un torent de aplauze se rostogolește peste noi. Mă simt copleșit de postura în care mă aflu, dar încerc să mă reculeg și zâmbesc mai mult forțat.
Luminile din interior s-au stins. În câteva locuri din lateral au rămas de veghe globuri roșiatice, neputincioase, să dezvăluie chipurile spectatorilor. Doar primele rânduri beneficiază de apropierea luminii care inundă puternic scena.
Prezentatorul salută publicul, anunță componența juriului, apoi ne prezintă pe fiecare. Ne rostește numele, iar noi facem un pas în față și salutăm. După aplauze, ghicești unde sunt așezați susținătorii. Când Irina a făcut reverența plină de grație, răpăitul a devenit asurzitor. Este clar pentru oricine că ea este vedeta întrecerii de astăzi. Am ieșit și eu la rampă, salutând, iar colegii mă ovaționează zgomotos.
Ascult modalitatea în care se desfășoară concursul. Aflu că sunt serii de câte cinci întrebări, după care se face clasamentul. Ultimii doi clasați vor fi eliminați. În caz de egalitate se pun întrebări de baraj, până la departajare.
Tragem câte un bilețel, ca să stabilim ordinea. Iau ultima hârtie împăturită care a mai rămas și o filez ca pe un loz în plic. Am cifra șase, deci sunt ultimul. Ne aranjăm în formația aleasă și constat că Irina este prima. Partea organizatorică fiind terminată, se trece la întrebări. Privirea se lipește de domnul Husar, pe care îl analizez în timp ce vorbește. Este un bărbat prezentabil, de statură potrivită, fața rotundă cu tenul deschis, buze subțiri, ochi mici și inteligenți. Fruntea pare și mai înaltă, grație părului dat pe spate. Ținuta vestimentară se aseamănă cu a domnului „Nu-i așa”, are aceeași eleganță, care-i sporește prestanța. Glasul îi este nuanțat și melodios, cu accente teatrale. Din domol, confesiv sau uimit, devine brusc vibrant, imperativ sau entuziast.
Primele întrebări mi s-au părut simple, parcă alese anume pentru încălzire, ca o joacă la care publicul aplaudă cu generozitate. Al patrulea rând de întrebări a adus ghinionul. Trei concurenți, cei care mă preced, au fost penalizați pentru răspunsuri incomplete. Până și prezentatorul și-a înfrânat elanul. Ne-a cerut să nu ne grăbim și să ne concentrăm mai mult. Am intrat în panică, la gândul că e rândul meu să ratez. Domnul Husar a sesizat deriva și mi-a pus întrebarea rar, cu multă bunăvoință. M-am recules la timp, ca să înțeleg cerința întrebării, dar elementele ajutătoare din prima parte le-am înregistrat haotic, neclar.
– Nu vă grăbiți cu răspunsul! Aveți un minut la dispoziție.
– Se poate să repetați întrebarea?, am spus-o pe negândite.
– Sigur că se poate, aveți dreptul să o cereți.
Sunt numai ochi și urechi și realizez că știu răspunsul. Am vorbit repede, aș vrea să mai adaug, dar sunt întrerupt.
– Răspuns excelent, zece puncte!
Un ah! de ușurare se aude într-o parte de sală și, apoi, aplauzele care mă onorează. Am ieșit din încurcătură, dar cât de ușor poți pierde!
Numerele doi și patru au părăsit întrecerea după prima serie de întrebări și era gata să fiu în locul unuia dintre ei. Am rămas patru și rândul la răspuns vine mai repede. Irina merge în stilul ei, iar eu mi-am revenit. Nu-i ușor ca sub atâtea priviri și a presiunii timpului să formulezi, să răspunzi concis și corect. La a treia întrebare, când mă așteptam mai puțin, expediez cu superficialitate răspunsul și sunt penalizat cu un punct. Simt sângele adunat în obraji și mă cuprinde un simțământ de neputință. Am ajuns la întrebările cu numărul patru și prezentatorul ne reamintește că, în primul tur, aici s-a făcut departajarea. Ne îndeamnă să folosim eficient timpul de gândire. Irina ascultă cu atenție întrebarea și urmează câteva clipe de tăcere neobișnuite pentru ea. Începe să vorbească, se bâlbâie un pic, dar își revine. Vocea-i drăgălașă de clopoțel și-a recăpătat aplombul. Răspunsul a fost bun și încă un moment de tensiune a trecut. Concurentul următor, intenționat sau nu, întârzie prea mult cu răspunsul. Metronomul de la masa juriului marchează nemilos trecerea secundelor: tic-tac, tic-tac…
Starea de încordare a cuprins asistența. S-a lăsat o liniște apăsătoare, sufocantă. Scoate niște sunete nedeslușite la început, apoi auzim în clar: „Nu cunosc răspunsul”. Eșecul a fost înregistrat cu amărăciune. Prezentatorul își face datoria și ne citește răspunsul corect. Încerc să mă liniștesc, deoarece știam amănuntele. Concurentul următor, cel care mă precedă, nu mai profită de timpul de gândire și începe să vorbească repede, forțat. Se oprește însă la mijlocul frazei, asemeni unui motor căruia i s-a întrerupt alimentarea. Alte completări n-a mai adus, așa că i s-a acordat jumătate din punctaj. Mi-a venit rândul și-l implor în gând pe Dumnezeu să mă ajute și El mă aude, pentru că răspund perfect și publicul aplaudă călduros. Emoții am avut și la ultima întrebare din această serie, dar răspunsul a fost bun și iată-mă alături de Irina în finală.
Domnul Husar le mulțumește celor doi, care se retrag. Irina mă privește galeș, surâzătoare, și-mi face un semn de încurajare. O clipă redescopăr fata care-mi place, dar ea a redevenit imediat străină, sobră și distantă.
Pe scenă este foarte cald. Prezentatorul, deoarece se agită și vorbește întruna, este năclăit de sudoare. Își tamponează pedant fruntea, în aceste momente de respiro. Și obrajii fetei sunt învăpăiați și colorați ca purpura. Eu am transpirat mai mult pe spate, cred că și cămașa este udă. A dispărut și teama de la început, când foarte ușor puteam să fiu eliminat. Mulți factori pot influența negativ psihicul în concurs. Ai nevoie de experiență, de antrenament, ca să-l poți domina. Sunt convins că la un viitor concurs o să-mi fie mai ușor din acest punct de vedere.
Întrebările sunt puse pe un ton familiar și egal. Cele două galerii s-au demarcat și continuă neobosite duelul. Răspunsurile îi țin cu sufletul la gură, iar după verdict urmează descătușarea frenetică. Ajungem din nou la întrebările cu numărul patru și ni se reamintește. Tonul prezentatorului devine grav, îngrijorat și are darul să strecoare în suflete tensiunea emoțională a așteptării. Irina răspunde foarte calmă și sigură pe cunoștințele acumulate. O parte din sală a explodat, iar emoțiile s-au amplificat în partea cealaltă, unde se găsesc colegii mei. Ascult întrebarea și în fața ochilor văd imaginea paginii cu răspunsul. M-am prefăcut timorat, sporind încordarea. Vorbesc rar, accentuând cuvintele cerute. Profesorul întârzie aprecierea și-mi continuă jocul. Apoi anunță triumfător că răspunsul a fost foarte bun. Trucul a prins pentru că, de data aceasta, aplaudă toată lumea. Temerea cu ghinionul a trecut și deznodământul i-a bucurat pe toți. Aceeași stare de ușurare s-a repetat și la ultimele întrebări din seria obligatorie. Am respirat adânc pentru că, ajungând aici, „maurul și-a făcut datoria”. Sunt un pic mândru, în special pentru faptul că nu mi-am dezamăgit colegii. Noi, ucenicii, ghicim desconsiderarea unei părți a aristocrației proletare față de noi. Poate că de aceea uneori suntem orgolioși, fără a deveni trufași sau ranchiunoși. M-a apăsat această responsabilitate și, în intimitate, am implorat de multe ori Cerul să mă ajute. Îți mulțumesc, Doamne, că m-ai luminat să găsesc răspunsurile cele bune! La întrebările de baraj trebuie să ai șansă, exact ca loviturile de la unsprezece metri, care departajează două echipe de fotbal ce au terminat meciul la egalitate. Când l-am întrebat pe Gigi ce fac dacă ajung la baraj, el mi-a zis visător: „Să ajungi tu acolo!”. Iată că am ajuns și acum începe.
Domnul Husar este satisfăcut. Învârte niște hârtii și se adresează sălii.
– Stimați spectatori!
Rumoarea se potolește progresiv, de parcă cineva manevrează un potențiometru…
– Toate meandrele acestui concurs au fost parcurse cu brio de către cei doi finaliști, ambii pot fi considerați câștigători ai întrecerii. Au meritat și merită din plin aplauzele dumneavoastră!
Bătăi frenetice din palme îl aprobă, iar el arată către noi.
Suntem întrebați dacă ne păstrăm ordinea, Irina zice da, iar eu o aprob. Întrebarea adresată ei este dificilă, pentru că cere un răspuns amplu, argumentat, dar se descurcă admirabil și merită cu prisosință ovațiile. Respiră precipitat și profund, ca după un efort intens. Mă privește în treacăt și-mi predă ștafeta. Ascult cu atenție cerințele întrebării și mă bucur că pot formula cu grijă răspunsul. Galeria ucenicilor așteaptă ca pe ghimpi confirmarea pozitivă, apoi izbucnesc uralele.
Într-o parte și-n cealaltă a scenei s-a pregătit câte o masă și un scaun. Sunt trimis la masa din dreapta, unde găsesc hârtie și creion. Un semnal nevăzut mă avertizează că voi avea probleme, pentru că scriu încet. Colegii m-au râs de multe ori, spunându-mi că pictez literele.
Ni se cere să enumerăm cel puțin zece reprezentanți ai curentului literar aflat în discuție, precum și principiile de bază ale acestuia. Avem la dispoziție cinci minute.
N-am așteptat să bată metronomul, că m-am apucat de lucru. Sub presiunea timpului, degetele sunt rigide, iar numele străine îmi dau de furcă. Mai pierd timpul cu număratul și de-abia mai apuc să scriu câteva principii, că timpul a expirat. Un bărbat din juriu mi-a luat foaia scrisă.
Am venit în apropierea microfonului. Discuții aprinse au loc la masa juriului, unde s-a dus și domnul Husar. Sunt convins că Irina a câștigat, că este mai îndemânatică decât mine. O urmăresc cum așteaptă încordată rezultatul. Eu mă simt relaxat, de parcă ar fi vorba despre altul. În sfârșit, juriul a deliberat și prezentatorul anunță rezultatul. Câștigătoarea concursului este Irina, pentru un răspuns mai complet. Ea a primit zece puncte, iar eu nouă.
În momentul anunțului am sesizat schimbarea, regăsind-o pe Irina mea cea dragă. Am mers către ea cu gândul s-o iau în brațe, dar mi-am dat seama că nu se poate. I-am sărutat mâna și am felicitat-o. Apoi, către sală, i-am ridicat brațul ca unui învingător. Toată sala a aplaudat și a apreciat gestul meu. M-a privit aprinsă de bucurie și mi-a șoptit: „Mulțumesc, Ștefane!”.
Domnul Husar, luat prin surprindere de gestul meu, i-a dat o interpretare personală. A văzut în aceasta o expresie a cavalerismului ce n-a rămas numai între coperțile cărților.
Am fost premiați cu obiecte. Eu am primit o servietă, o trusă de scris și o riglă de calcul. În sală m-au luat băieții în primire. Mi-au strâns mâinile, m-au îmbrățișat, m-au ciufulit și voiau să mă ridice pe sus. Abia am scăpat din mâinile lor. În partea cealaltă, Irina era înconjurată și parcă acorda autografe, ca o mare vedetă.
Aproape de ieșire mă întâmpină părinții Irinei. Ochii doamnei sunt roșii.
– Sărut mâna! Bună ziua!
Iată doi oameni fericiți! Doamna mă felicită și mă sărută părintește.
– Bravo, băiete! Ai fost la înălțime!
Domnul îmi strânge mâna bărbătește și mă bate pe umăr. Irina tocmai a sosit și asistă la manifestarea duioasă a părinților față de mine. Îmi prinde mâna și privirea-i imperativă mă sfredelește.
– Câți scriitori ai scris?
– Unsprezece. De ce mă întrebi?
– Așa. Și eu tot unsprezece.
Intervine domnul, pe un ton care nu poate fi contrazis.
– Acum ești invitatul nostru. Ia-ți rămas bun de la colegi și hai!
Mi-a fost imposibil să refuz. Irina, le atrage atenția:
– Voi l-ați invitat, nu eu!

Citește și:

Introducerea în proiect :) – Viața-i frumoasă, băieți!

Capitolul I: Adio, copilărie!

Capitolul II: Deziluzie și speranțe

Capitolul III: Nevoia de prieteni

Capitolul IV: Fascinația ineditului

Capitolul V: Oameni și oameni

Capitolul VI: Unele superstiții se adeveresc

Capitolul VII: Revelație la castel

Capitolul VIII: Retrăind copilăria

Capitolul IX: Lauda face minuni

Capitolul X: Ura, și la gară!

Capitolul XI: Obiceiuri de iarnă

Capitolul XII: Expediție cu peripeții

Capitolul XIII: Vacanța mare

Capitolul XIV: Început de idilă

Capitolul XV: Confesiuni

Capitolul XVI: Viața-i frumoasă, băieți!

Capitolul XVII: Aventură de Paște

Capitolul XVIII: Emoții în concurs

Capitolul XIX: În numele prieteniei

Capitolul XX: Riscurile meseriei

Capitolul XXI: Noapte de neuitat

Capitolul XXII: Florile recunoștinței

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *