Trei ani cu Sapte pietre!

*** Voi cladi, darama si recladi mereu idei, ganduri, pietre … viata! Voi fi vesela, trista, indragostita, in tonuri diferite de bronz, in tonuri diferite de gri, in toane diferite. Voi fi o piatra, voi fi un puzzle de pietricele si voi juca sotron cu toti copiii. Voi fi un fir de nisip si un munte. Un mare tot si un mare nimic.

Asta spuneam pe 23 iulie 2008, in ziua in care am pus prima piatra la temelia blogului. De atunci, s-au scurs trei ani. Trei ani in care Sapte pietre mi s-a lipit de suflet.
La inceput, scriam cand si cand. Din iulie pana decembrie 2008 am avut doar 14 postari. In 2009 – 149 de postari. In 2010 – 253. Anul asta, cat a fost din el – se lauda, deja, cu 240 de postari. Am crecut treptat, m-am poticnit, m-am ridicat, m-am imbarbatat, m-am indepartat, m-am apropiat… si acum, orice as face, mintea mea transforma intamplarile de zi cu zi in posibile scrieri pe blog. Nu e dependenta. E placere si drag. Teoretic, timp nu este niciodata. In practica, se gaseste.

Sapte pietre nu a avut planuri marete de viitor. Nu s-a axat niciodata pe o nisa. A spus de toate. Din viata mea personala si din viata, in general. Nu visa vreodata sa fie citit de mai mult de doi, trei oameni.
Cand aveam 20 de cititori unici pe zi – era mare lucru! La inceputul lui 2010, cand am anuntat ca in mine creste un suflet – un dar fara de pret – am avut 72 de cititori, care s-au bucurat impreuna cu noi. Intre timp, numarul vostru – al celor care intrati constant/ zilnic pe blog, a trecut bine de o suta. Poate ca nu e mult. Pentru mine, e enorm! Voi ati fost cei care m-ati facut sa constientizez ca sunt o pietricica pe care v-o doriti in viata voastra.Atunci cand am vrut sa fac o farsa, anuntand in preajma lui 1 Aprilie ultima postare, multi mi-au spus ca ar trebui sa ma mai gandesc. Am fost impresionata si rusinata. Din nou, m-a uimit reactia voastra, atunci cand mi-am anuntat pacaleala. Meritam sa fiu strivita, dar am fost inteleasa si am simtit ca v-ati bucurat ca totul n-a fost decat o gluma proasta.

Scriu de toate. Si pentru toti. Pentru suflet si pentru minte. Readuc in amintire momente demult apuse. Surprind secvente memorabile mergand hopa tropa prin oras, pe la tara, facand drumetii sau privind de sus, ori de jos… Romania. Fac haz de necaz, dau explicatii, produc bucurii, arunc pietre, tip dupa ajutor. Cresc impreuna cu bebe si cu bebe nepotel, ma uit la televizor, scriu la ziar, scot de la naftalina unele postari, exprim vorbe de duh, zgudui unii parinti.
Se ajunge pe Sapte pietre direct, dar si prin diverse cautari pe Google. Marea majoritate a cautarilor sunt serioase, altele amuzante. Cel mai tare ma bucura ca, de aproape un an, de cand am transcris aici o rugaciune la ziua de nastere sau la ziua numelui, macar in sase zile din sapte, cat are saptamana, mereu, o persoana cauta sa multumeasca lui Dumnezeu pentru viata. Asta imi da putere si credinta si ma face sa nu renunt la a scrie, din cand in cand, cate o postare cu subiect religios.

Per total, starnesc zambet, curiozitate, nervi, intrebari.
Asta-s eu! Cladesc, daram, recladesc mereu idei, ganduri, pietre… viata! Sunt vesela, trista, indragostita, in tonuri diferite de bronz, in tonuri diferite de gri, in toane diferite. Sunt o piatra, sunt un puzzle de pietricele si joc sotron cu toti copiii. Sunt un fir de nisip si un munte. Un mare tot si un mare nimic.

Mai incolo, va astept la tort 🙂

Update: N-am glumit. Aici e tortul.

S-ar putea să-ţi placă şi...

10 comentarii

  1. Noi suntem cu EXACT 2 ani mai mici decat voi! Pentru ca n-am mai mers de cateva saptamani, ne e greu acum sa facem si cativa pasi, daramite un tort si sarbatoare…

    Continua sa te joci cu pietrele tale, bucurandu-ne! Inspiratie!

  2. @Isis: La multi ani si voua!
    Poate ca sunteti mai mici decat noi – ca ani – dar sunteti mult peste ceea ce inseamna Sapte pietre!
    Din tot sufletul – respect! :*

    @Gabi: Mult, putin? 🙂
    Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *