Cu sau fără mofturi la masă?

Pe cât îmi stă în putință, mă străduiesc să nu-i judec pe alți părinți, în legătură cu felul în care își hrănesc copiii. Cum îi cresc, ce și câte le oferă de mâncare e problema lor, câtă vreme pruncuții sunt fericiți și sănătoși. Totuși, mă irit destul de tare atunci când brave mame se dau drept exemplu și îmi povestesc cu o oarecare mândrie despre mofturile la mâncare ale copiilor. Că aia nu mănâncă, nici aia, nici cealaltă, că lasă toate castroanele neterminate, că știu cei mici să-și impună punctele de vedere – și că ele le respectă aceste drepturi „fundamentale” făcând, în același timp, tot felul de compromisuri culinare, doar ca să le știe burta pusă la cale.

Și, ok, nu judec… Dar nu pot să nu mă întreb: tu, mamă, unde erai în ecuația asta, când copilul se afla în burtă? Excluzând etapele de rău, aveai posibilitatea de a mânca variat și cât de cât sănătos, să educi niște gusturi alimentare încă de pe atunci. Apoi, dacă ai avut șansa și bucuria de a alăpta, ce mâncai în acea vreme? Și după, unde erai în timpul diversificării?

Continue Reading

Postare serioasă și nu prea… despre ce-a vrut să spună autorul și despre ce am înțeles eu

„Supradoză de dor, cu lacrimi uscate, cu vise eșuate/ (…) Supradoză de dor, cu zile sfârtecate, nopți paralizate/ Dar de la asta nu se moare, din păcate.”

Așa cântă cei de la Taxi, alături de Irina Rimes. Făinuță melodia. Deloc faină rima. Din păcate?! Slavă Domnului că nu se moare. Nici de la dor, nici de la supradoză de dor,

Continue Reading

Șoc. Firescul încă n-a murit

Așa, ca din senin, un domn de 40+ a făcut trei pași, a ajuns în dreptul soției și a sărutat-o. S-a retras la fel de firesc și a continuat discuția cu ea și cu fiul lor. Fiul era mai înalt cu un cap decât ei – dar încă puști.

Gestul tatălui a fost nu doar firesc, ci probabil și o obișnuință. Soția a răspuns fericită la sărut, iar băiatul n-a schițat niciun semn din acela al tinerei generații, care strâmbă din nas și se rușinează cu babacii…

Secvența la care am asistat a durat câteva secunde

Continue Reading

Din categoria „cum să-ți rănești aproapele” – gafe cu cele mai bune intenții

Ieri nu-mi mai puteam lua ochii de la un bărbat. Și nu în acel sens. Era un om cuminte. Emana o liniște de nedescris. Se cunoștea că este sărac, dar nu era deloc neîngrijit. Avea locul său, de unde nu-și ridica privirea și nu deranja pe nimeni cu nimic.

M-am foit o perioadă în jurul lui. Simțeam nevoia să-i ofer un ban, dar nu știam cum să fac asta fără să-l jignesc. Știam că risc să gafez… și, totuși, nu puteam să plec de lângă el ca și cum nu l-aș fi zărit.

trandafir

Așa că mi-am făcut curaj.

Continue Reading