Sunt pro viață – de ce crezi c-aș cere moartea oamenilor pro avort?

Nu cred că, dacă ești pro viață – trebuie să fii omorât cu pietre, pe motiv că ești anti avort. De ce e de rău să aduci în vedere cuiva importanța vieții și să arăți că o sămânță din pântece e om, la fel ca mine și ca tine? Obligă asta cumva, cu ceva? Leagă cumva? Poate leagă sau dezleagă conștiințe, dar nu îngrădește cu nimic libertatea unei femei de a face „tot ce dorește cu propriul său corp”.
Oamenii pro viață nu cer moartea oamenilor pro avort. Ar fi culmea… Mulți dintre oamenii pro viață au mame și alte femei dragi care au făcut avort… Și asta nu-i împiedică să le iubească în continuare!

Continue Reading

Feriți-vă de „caracatiță” – la Teatrul Național și în general

Va rog eu, nu mai parcați pe lângă Teatrul Național, dacă nu-i loc în parcările cele adevărate. Mai încolo, mai pe lângă, mai așa, mai colea… și cu precădere pe strada Dancu – pe partea Sălii „Uzina cu Teatru”, până la intersecția cu linia de tramvai. De când mă știu, acolo se blochează roțile și se dau amenzi. Aproape în fiecare zi, la orice oră trec, spectacolul pare același. Doar actorii-s alții… mulți, culmea, cu numere de Iași.

Continue Reading

Tu cum ești – optimist sau pesimist?

Merită să trăiești sau nu merită să trăiești? În funcție de răspuns, de ezitări, de mirări, de fericirile sau de nefericirile care îți trec prin minte în fața unei asemenea întrebări – poți începe să-ți măsori gradul de optimism. Sau gradul de pesimism. Tu cum ești? Mai mult optimist sau mai mult pesimist? Dar de crezut, crezi? Crezi că viața aceasta a fost dată cu un scop, că fericirile – la fel ca și nefericirile – își au rostul și rolul lor?

Eu m-am caracterizat întotdeauna ca fiind optimistă. N-am rămas niciodată jos după o încercare ce, în primă fază, m-a frânt. M-am adunat bucată cu bucată și-am zâmbit, și-am mers mai departe, ca și când… De aceea, m-am bucurat mult

Continue Reading

Astăzi o iau de la capăt

În fiecare dimineață de până acum m-am… trezit. Mai mult sau mai puțin conștientă de șansa ce mi s-a dat. Mai mult sau mai puțin obosită, mai mult sau mai puțin zâmbăreață, mai mult sau mai puțin pusă pe fapte mari.

În fiecare dimineață începe un nou astăzi. În care am nu doar dreptul, ci și obligația de a o lua de la capăt. Ziua de astăzi este cea mai importantă zi din viața mea! Pe ea o dețin și ea-mi este cea mai mare avere.

Continue Reading

Românii au talent la… avort

Fac parte dintre oamenii ăia care cred că orice copil are dreptul la viață. Fac parte dintre oamenii ăia care vorbesc despre copil nu din momentul nașterii, ci din momentul conceperii lui. Da, cred că sămânța aceea e viață! Logic, prefer varianta fericită, în care vorbim despre o sămânță de iubire. În care el și ea, familie sau nu, își asumă dragostea și pasul.

Există însă și nefericirile, neiubirile, neasumările, certurile, trădările, părăsirile, sărăciile, bolile… și-o groază de alte motive care pot să îmbie la retragerea din jocul abia început. Soluția pare simplă. Avort. Pare comod, fără bătăi de cap, fără alte vinovății sau remușcări. Și-apoi, doar suntem stăpânii corpului nostru. Așa cum ducem gunoiul din casă, așa putem face și-n noi curățenie… în râuri de sânge.
În realitate, există o vorbă mai mult decât dură: un avort nu te face neînsărcinată, ci doar mama unui copil mort.

Din păcate, în moarte suntem experți. Din păcate, cei mai mulți români au murit încă de dinainte de a se naște…

Continue Reading

Glasul salvării – ambulanțe în misiune

Veronica este singura bunică pe care am cunoscut-o și de care m-am bucurat până la 18 ani. Și ea s-a bucurat de noi, de nepoții ei. Cu câteva lui înainte de a pleca în veșnicie, mai avea o emoție care-i menținea zâmbetul pe buze. Vecina de palier pe care o îndrăgea tare era însărcinată! Abia așteptau, amândouă, gâgâlicea.

Într-o noapte de noiembrie, la blocul bunicii au ajuns două salvări. Una pentru a încerca să resusciteze o doamnă în vârstă, alta pentru a lua o gravidă la maternitate. În acea noapte de noiembrie, schimbul s-a făcut la etajul unu – o viață venea și alta pleca…

N-am auzit acele salvări de noiembrie. Dar bănuiesc că au sunat amândouă la fel… jalea și fericirea au uneori același glas.

Continue Reading