Ai dăruit Alexandrei un strop de viaţă!

Ieri, am fost la spital – în vizită la Alexandra. I-am transmis toate gândurile bune şi frumoase de la tine, i-am spus că multă lume o cunoaşte şi o iubeşte, că toţi ne rugăm pentru ea. Că ne dorim să treacă peste necazuri, să se întoarcă la şcoală, să crească mare, să fie sănătoasă şi fericită!

Am avut bucuria de a o întâlni pe Alexandra într-una dintre zilele în care se simţea mai bine – în care a stat aproape două ore în camera de joacă şi apoi a cerut mâncare. Mie mi-a zâmbit încă din prima clipă! M-a cercetat curioasă, mi-a răspuns la întrebări, a intrat în jocul meu şi mi-a sorbit poveştile pe care i le-am spus. Mi-a mărturisit că personajele preferate din desenele animate sunt Căpşunica şi Barbie. Şi-am mai aflat de la ea că, atunci când va creşte, vrea să se facă poliţistă!

Mama Alexandrei e terminată, săraca şi, în acelaşi timp, este o femeie extraordinar de puternică! Mi-a spus că nu-i va ajunge viaţa să mulţumească pentru tot ceea ce face lumea pentru fetiţa ei! M-a rugat ca, şi pe această cale, să vă mulţumesc! Tuturor şi fiecăruia în parte pentru fiecare gând, fiecare încurajare, fiecare bănuţ!

Şi… apropos de mulţumiri… e rândul meu să mulţumesc! Ţie, şi ţie, şi ţie! Pentru cei 1.170 de lei adunaţi în campania de pe blog, pentru alţi bani, mulţi!, oferiţi direct în conturile Alexandrei, pentru mediatizarea cazului ei, pentru rugăciune, pentru implicare, pentru tot!!! Nu vreau să vorbesc doar aşa, la general – ci vreau ca, măcar pe scurt, să amintesc zbuciumul ultimelor săptămâni:

Auzisem despre Alexandra… vag. Însă Andreea mi-a deschis ochii. Atunci, am scris prima postare. Abia peste încă două zile mi-a trecut prin minte ca proiectul OAMENI – în fiecare zi să debuteze cu lupta pentru viaţa Alexandrei! Aşa am ajuns să-mi fac curaj şi să vând spaţiu pe blog – în schimbul unor bani, pentru Alexandra! Eu… o anonimă… Nu ştiam dacă să sper la vreun milion… ori la zece… la vreo reacţie… Nu ştiam nimic.
Primul apel l-am făcut la Simona. Prietena mea din Italia. Având în vedere că operaţia estimată la 50.000 de euro în România – şi cu şanse minime de reuşită… – e mai sigură în Italia, la un preţ de aproape patru ori mai mare!!! – am rugat-o să facă şi ea ceva… Din nou, nu ştiam ce… De atunci, Simona se zbate zilnic! Cunoaşte aproape pe de rost dosarul medical al Alexandrei, vorbeşte cu doctori de la diferite clinici, primeşte oferte de preţ…, promisiuni de gratuitate ale unor servicii, recomandări…! E o nebunie! O nebunie frumoasă! Mulţumesc, Simona!

Prima care a oferit 30 de lei a fost Anca Gîlcă. Apoi, Alex Taradaciuc a dat comandă de un banner mic – 40 de lei! Cei de la Mămica mea au oferit 50 de lei. Şi Ioana Popa m-a anunţat că donează 20 de lei. Aşa s-au adunat, aproape dintr-un foc, 140 de lei. A urmat o pauză. Au urmat seri în care mă culcam amărâtă şi o dimineaţă care m-a înseninat! Cristian China-Birta, cunoscut în lumea mare a bloggerilor drept Chinezu – mă anunţa că donează 500 de lei!!! Că nu vrea reclamă pentru el, ci pentru Salvaţi Copiii! Oau!!!
În continuare, am scris o postare publicitară şi pentru Teografia – 50 de lei. O altă prietenă din Italia, care doreşte să-şi păstreze anonimatul, a donat 20 de euro – adică 90 de lei. Radu Pricop a contribuit şi el cu 30 de lei. Am mai primit câte 40 de lei pentu asta şi asta şi 280 de lei au picat şi ei, din cer!
Mulţumesc din suflet tuturor!

Cunosc sigur câteva persoane care au donat separat, direct în contul Alexandrei, pentru a-şi păstra anonimatul şi pentru a face transferul de bani mai comod, direct din faţa calculatorului. Sunt convinsă că şi mai mulţi dintre cei care au aflat de Alexandra prin intermediul Şapte pietre au dat bani şi au tăcut mâlc! Mulţumesc!

Mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut şi care au făcut postare: LucicX, Relansat, Ioana, Roxana, Ionuţ!

Mulţumesc colegilor de la Evenimentul şi Cristinei Mihăilă, care au scris despre nevoia urgentă a Alexandrei de donatori – bărbaţi, cu grupa de sânge A II, Rh negativ. Donatori care n-au întârziat să apară la spital cu ziarul în mână şi cu dorinţa de a face o faptă bună!

Îmi cer iertare dacă am omis pe cineva şi rog să fiu trasă de mânecă, pentru a îndrepta situaţia!

Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc! Luna şi campania se încheie aici, însă lupta pentru viaţă continuă! Alexandra e mai mult decât un proiect pe blog! E un copil care mi s-a lipit de suflet şi pe care nu-l voi abandona doar pentru că nu va mai fi cap de afiş pe Şapte pietre!