Aveţi Certificat Energetic?

Un El şi-o Ea, prieteni buni de-ai mei, au ţinut morţiş să aibă, o dată cu certificatul de căsătorie, şi propria lor locuinţă. Nu doar aşa, de ochii lumii – ci cu toate cele puse la punct, până în cel mai mic detaliu. Dacă portofelul i-a ajutat şi încă îi ajută, ar fi fost şi păcat să procedeze altfel. Vorba aia, nu-ţi cumperi vilă în fiecare zi :).

Acestea fiind spuse – vai de proprietarii la care ajungeau El şi Ea. Casele erau analizate la sânge şi, când totul părea să fie perfect, El venea cu întrebarea magică: Aveţi Certificat Energetic?
În acele momente, perfecţiunea se năruia, ochii se dădeau peste cap, umerii se ridicau. Ştiau oamenii ce-nseamnă întrebarea, doar aveau făcut audit energetic, dar le era teamă să ofere un răspuns. Cerificatul ăsta are trecută o informaţie esenţială pentru prezent şi, nu mai puţin, pentru viitor. În el este notată clasa energetică – o notă dată clădirii, în funcţie de capacitatea acesteia de a economisi energie. Nota cea mai bună este A – un consum de mai putin de 125 kwh/m2/an, iar la polul opus se află clasa energetică G – cu un consum de peste 820 Kwh/m2/an. Eh, şi când răspunsul era D, E, F şi chiar G – paşii se făceau mai repede spre uşă, lăsând în urmă orice candelabru de colecţie sau duş cu 14 tipuri de masaj. O dată, de două ori, de suficiente ori… până când au putut declara, cu mâna pe inimă, că vor face pasul cel mare!
Noua lor casă nu are un A strălucitor la intrare – ar fi şi greu de crezut că există, pe bune, aşa ceva. Însă are un B frumos, care se asortează de minune cu numele lor de familie. Face parte din categoria acelor locuinţe în care se îmbină luxul cu decenţa, bunul gust cu prosperitatea. Casa lor va fi la fel de valoroasă şi peste câţiva ani, în cazul în care vor dori s-o închirieze sau s-o vândă. Până atunci, ei se vor bucura de cheltuieli reduse şi de un confort sporit. Le e bine. Tot ce le trebuie este sănătate şi înţelegere în familie. La întrebarea – Aveţi Certificat Energetic? – El şi Ea vor oferi, mereu, răspunsul potrivit.

[De Certificat Energetic este nevoie de la 1 ianuarie 2011, pentru orice tranzacţie de vânzare-cumpărare, închiriere sau recepţionare a unei cladiri noi cu destinaţie rezidenţială, clădire de birouri sau depozit.]

S-ar putea să-ţi placă şi...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *