II. Cimitirul Vesel – Săpânţa

Cum să spun eu… cimitirul ăsta nu-i deloc atât de vesel, precum îi zice numele. Veselia stă doar în faptul că oamenii sfidează moartea, prezentând-o în culori, desene, versuri. În realitate, în multe dintre situaţii, mesajul e trist. Nici n-ar avea cum să fie altfel, când se povesteşte felul în care unii au plecat sau suferinţele de dinainte… Nici n-ar avea cum să fie altfel, mai ales în cazul mormintelor în care sunt îngropaţi copilaşi…

În principiu, mi-a plăcut vizita la cimititul din Săpânţa. Mai ales c-am ieşit vie de acolo :). Totuşi… am găsit şi ceva minusuri, care m-au întristat.

Aş fi vrut o limbă română mai curată. Mai corectă. Semne de punctuaţie nu există. În plus, pe mai toate crucile, folosirea cratimei este opţională. O dată da, de cinci ori nu… păcat!
Aş fi vrut mai multă ordine. O numerotare a crucilor, măcar a rândurilor ori a parcelelor. Un plan al cimitirului. Câteva explicaţii scrise pe un panou, într-o limbă străină. Dar, nu… Te pierzi. E imposibil să citeşti totul de pe acolo. Doar crucea soacrei e semnalizată cu săgeţi. Refuz, totuşi, să cred, că ar fi singura cu versuri care să-ţi stârnească zâmbetul, singura care să merite atenţie.

Sub această cruce grea,
Zace biata soacra mea.
Trei zile de mai trăia,
Zăceam eu şi citea ea!
Voi, care treceţi pe-aici,
Încercaţi să n-o treziţi!
Că acasă dacă vine,
Iară-i cu gura pă mine!
Da’ aşa eu m-oi purta,
Că-napoi n-a înturna!
Cei care citiţi aici,
Ca mine să nu păţiţi!
Soacră bună vă găsiţi,
Cu ea bine să trăiţi!

Mi s-a părut curios şi să mă aflu într-un cimitir aproape în beznă. Dacă la 18 am ajuns în Săpânţa, până ne-am cazat şi am plecat, apoi, la plimbare, s-a făcut cam ora 19. Nu mă refer doar la o beznă cauzată de lipsa becurilor, ci şi de lipsa lumânărilor sau a candelelor care să lumineze la căpătâiul celor dragi. Doar la un mormânt erau lumânări aprinse…

Nu ştiu câţi ieşeni sunt înmormântaţi la Săpânţa, dar unul sigur este.

Mulţi de Stan şi mulţi de Pop, atât în cimitir, cât şi în sat. Un sat, aparent, ca oricare altul. Un sat pe care un om a fost în stare să-l facă celebru în întreaga lume. Stan Ion Pătraş a lucrat la prima cruce în anul 1935. Până în 1977, a lăsat în urmă o adevărată comoară.
Astăzi, Cimitirul Vesel de la Săpânţa este monument cultural protejat UNESCO. Este şi un măr al discordiei, între Dumitru Pop Tincu şi alţi meşteri care vor să-şi atribuie meritele succesului. Nu ştiu care e adevărul adevărat. Noi, doar pe primul dintre ei l-am întâlnit la Casa Memorială Stan Ion Pătraş, pe care o are în grijă.
Casa e ticsită de lucrări şi de diplome de merit.

O cruce costă între 1.500 şi 2.500 de lei şi este făcută din lemn de stejar. Picturile reprezintă scene din viaţa şi din ocupaţia celor ce s-au stins. Unele cruci sunt pictate pe ambele părţi. În acest caz, pe o parte se vorbeşte despre perioada vieţii, iar pe cealaltă se povesteşte motivul morţii. Am găsit acolo şi o cruce pentru Papa Pius al XII-lea :). La cât e de veche, e posibil să fie făcută chiar în anul 1958, când a murit Papa.

Şi, nu. Încă n-am terminat de văzut totul la Săpânţa. Amănunte – în episodul trei :).

Citeşte şi:
I. Din Iaşi spre Săpânţa – cu oprila la Vatra Dornei
III. Mănăstirea Peri – Săpânţa
IV. Prin Sighetul Marmaţiei
V. Muzeul Memorial de la Sighet – izvor nesecat de lacrimi
* VI. Plimbare cu Mocănița
* VII. De la Borşa spre Cascada Cailor

S-ar putea să-ţi placă şi...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *