VI. Plimbare cu Mocăniţa

A trecut mai mult de-o lună şi serialul drumeţiei noastre pare ca nu vrea să se încheie. Să ne apropiem, totuşi, de final.

După Sighetul Marmaţiei şi după experienţa dureroasă de la Muzeul Memorial, am plecat spre Moisei, la mănăstire. Când am ajuns, se lăsase deja înserarea. Era frumos şi linişte, şi am stat ceva timp acolo, noi, Doamne-Doamne şi luna.

Apoi, ne-am întors din drum, ca să ne cazăm la Vişeul de Sus. Pentru că, de acolo, urma să luăm, a doua zi, Mocăniţa. Prin Vişeu ne-am plimbat mult şi bine, în căutare de un preţ decent la cazare. După cei 50 de lei plătiţi la Săpânţa, tarife de 120, 100, 90 de lei ne făceau să strâmbăm din nas. Am dormit cu 60 de lei la Casa Ionescu. Super condiţii şi o gazdă de nota 10!

Noaptea a trecut repede şi-n puf. Dimineaţă, am plecat spre gară şi am aşteptat, înfriguraţi, să testăm Mocăniţa :). Pentru că era extrasezon, biletul a fost mai ieftin cu 4 lei. Mai ieftin… dar nu chiar atât de… 41 de lei pentru adulţi, 35 – pentru pensionari şi studenţi.

Startul s-a dat la ora 9. Pe la 11 eram la 21,6 kilometri depărtare, la Paltin. Acolo am făcut popas, vreo jumătate de oră, apoi ne-am întors la Vişeul de Sus. A fost frumos. Acum putem să ne lăudăm şi noi că am fost cu un tren dus de-o locomotivă cu aburi, alimentată cu lemn.

Traseul s-a făcut printr-o vale sălbatică, de-a lungul râului Vaser. De la o anumită porţiune, nu mai există drumuri de acces sau aşezări omeneşti.

România avea, în 1970, peste 3000 km de cale ferată forestieră, iar în 1986 încă se mai fabricau locomotive cu aburi. Astăzi, mai funcţionează, ca afacere privată, doar Mocăniţa de pe Valea Vişeului (din spusele celor de la CFF).

Ce să zic… a fost interesant. În tren, lume multă, români, dar şi străini. Probabil că, doar privind pe fereastră, ne-am fi plictisit. Adică… au fost, puţin peste 40 de kilometri, făcuţi în patru ore! 🙂  Dar, n-am permis să facem loc plictiselii, ci am preferat să ne băgăm în seamă. Aşa, am intrat în vorbă cu o familie de canadieni, foarte încântaţi de ţărişoara noastră şi de cele trei săptămâni petrecute pe drumuri. Da, trei săptămâni în România!

Am profitat de ocazia de a mai exersa ceva franceză şi spaniolă, şi le-am povestit despre tot ce ne întrebau. Astfel, am vorbit despre Decebal şi Traian, comunism, ortodoxie, despre căpiţe de fân, vaci, zacuscă, sărăcie, corupţie, politică, tradiţii… Erau foarte nelămuriţi de răspunsurile negative, pe care le dădeam în multe ocazii, când ne întrebau dacă am vizitat Bulgaria, Ungaria şi chiar unele părţi din ţara noastră. Oricât m-am codit, a trebuit să o spun, în final, pe aia dreaptă. Logic, s-au crucit când au auzit că salariul multor români se învârte prin jurul lui 200 de euro… cu ceva plus, dar şi cu minusuri. (Iar noi am cheltuit, în doi şi cu destulă economie, 700 de lei în trei zile). În acelaşi timp, ne-au repetat de o mulţime de ori surpriza minunată pe care le-a oferit-o România – oameni săritori, calmi, deschişi, frumuseţi de neimaginat, multe locuri de vizitat şi drumuri – ziceau ei – chiar ok! 🙂

Citeşte şi:
* I. Din Iaşi spre Săpânţa – cu oprila la Vatra Dornei
* II. Cimitirul Vesel – Săpânţa
* III. Mănăstirea Peri – Săpânţa
* IV. Prin Sighetul Marmaţiei
* V. Muzeul Memorial de la Sighet – izvor nesecat de lacrimi