VII. De la Borşa spre Cascada Cailor
Am ajuns, într-un final, la al şaptelea – şi ultimul – episod din călătorie.
Din Vişeul de Sus, după ce ne-am plimbat cu Mocăniţa, am pornit spre Borşa, ca să luăm telescaunul. Drumeţia ne-ar fi fost incompletă dacă nu bifam şi o întâlnire cu vestita Cascada Cailor!
Maşină pe şină
Nu e tren, nu e tramvai…
E-o maşină… şi-i pe şină!
VI. Plimbare cu Mocăniţa
A trecut mai mult de-o lună şi serialul drumeţiei noastre pare ca nu vrea să se încheie. Să ne apropiem, totuşi, de final.
După Sighetul Marmaţiei şi după experienţa dureroasă de la Muzeul Memorial, am plecat spre Moisei, la mănăstire. Când am ajuns, se lăsase deja înserarea. Era frumos şi linişte, şi am stat ceva timp acolo, noi, Doamne-Doamne şi luna.
Apoi, ne-am întors din drum, ca să ne cazăm la Vişeul de Sus. Pentru că, de acolo, urma să luăm, a doua zi, Mocăniţa. Prin Vişeu ne-am plimbat mult şi bine, în căutare de un preţ decent la cazare. După cei 50 de lei plătiţi la Săpânţa, tarife de 120, 100, 90 de lei ne făceau să strâmbăm din nas. Am dormit cu 60 de lei la Casa Ionescu. Super condiţii şi o gazdă de nota 10!
Noaptea a trecut repede şi-n puf. Dimineaţă, am plecat spre gară şi am aşteptat, înfriguraţi, să testăm Mocăniţa :). Pentru că era extrasezon, biletul a fost mai ieftin cu 4 lei. Mai ieftin… dar nu chiar atât de… 41 de lei pentru adulţi, 35 – pentru pensionari şi studenţi.
IV. Prin Sighetul Marmaţiei
Din Săpânţa, am plecat spre Sighetul Marmaţiei. 18 kilometri. Noi, cu maşina. Alţii, destul de mulţi – de-ai locului, cu bicicleta. M-a mirat să văd nu doar obişnuitele bunicuţe comice, pedalând, ci şi mulţi copii, femei şi bărbaţi în floarea vârstei care făceu, probabil, naveta. După experienţa asta, pot spune că Sighetul Marmaţiei este unul dintre puţinele oraşe în care bicicleta chiar are un loc de cinste în existenţa oamenilor!
Ajunşi în Sighet, ne-am pus pe vizitat: Muzeul de Ştiinţele Naturii, Istorie şi Arheologie, Muzeul Etnografic al Maramureşului, Muzeul Satului Maramureşean şi Muzeul Memorial. Ultimul obiectiv va avea parte de o postare separată – măcar atât pot face şi eu, să scriu mai în detaliu despre Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei…
III. Mănăstirea Peri – Săpânţa
Serialul din călătorie a luat o pauză de relaxare, dar revine acum, cu forţe proaspete. Rămăsesem, în episodul doi, la Săpânţa. A doua zi, dimineaţă, am urcat în Parcul Dendrologic „Livada”. Am ajuns într-un colţ de rai. La o mănăstire nouă, construită pe locul unui vechi lăcaş de cult.
II. Cimitirul Vesel – Săpânţa
Cum să spun eu… cimitirul ăsta nu-i deloc atât de vesel, precum îi zice numele. Veselia stă doar în faptul că oamenii sfidează moartea, prezentând-o în culori, desene, versuri. În realitate, în multe dintre situaţii, mesajul e trist. Nici n-ar avea cum să fie altfel, când se povesteşte felul în care unii au plecat sau suferinţele de dinainte… Nici n-ar avea cum să fie altfel, mai ales în cazul mormintelor în care sunt îngropaţi copilaşi…
În principiu, mi-a plăcut vizita la cimititul din Săpânţa. Mai ales c-am ieşit vie de acolo :). Totuşi… am găsit şi ceva minusuri, care m-au întristat.
Vreme trece, vreme vine…
Trei zile, 940 de kilometri cu maşina, câţiva zeci de kilometri pe jos , aproape 500 de poze, vreo 700 de lei cheltuiţi, mulţi oameni faini întâlniţi şi amintiri de neuitat!
Au fost și s-au dus… Zile pline, de vară târzie sau de toamnă blândă… Miercuri, joi, vineri! Am ajuns acasă… şi de ieri a început toamna cea adevărată (ori iarna?…). Friguroasă, cu vânt, ploaie şi chiar zăpadă, în unele locuri.
Am fost norocoşi. Din toate punctele de vedere. Am umblat mult şi am reuşit să cunoştem o parte din Maramureş. Înainte de asta, am revăzut veveriţele din Vatra Dornei :).
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
