Semnul meu de bună purtare

Deși vorbesc și povestesc multe în online, ele sunt doar vârful aisbergului vieții mele. Căci, da! Surprinzător sau nu… am viață dincolo de ecrane. Unele nici nu simt nevoia să le spun, altele îmi zic că e mai bine să le țin pentru mine, iar altele prefer să le amân pentru când vor crește și vor fi complete, cât să le cuprind într-o istorioară.

Pentru această ultimă variantă, azi am „încălcat” regula și am vorbit înainte de vreme.

Mi s-a părut amuzant citatul pozat de o prietenă: „Febra musculară este semn de bună purtare”. Prin urmare, am comentat și m-am lăudat că zilele trecute am avut o super activitate fizică și că, în așteptarea febrei musculare, am rămas cu buza umflată. Căci n-a venit nicio durere de mușchiuleț! Și n-am putut să nu mă întreb… n-am avut semn de bună purtare sau am încă o condiție fizică destul de… bunicică? 😉

În mica-marea mea mândrie, am menționat și activitatea pe care am desfășurat-o, dar și faptul că astăzi mă aștepta o nouă rundă. Nu sunt superstițioasă – știți voi, mi-ar purta ghinion! 😀 Nu, chiar nu sunt! 🙂 Doar că mi-am încălcat regula. Pur și simplu. Și-a venit (răs)plata. Nu cu o febră musculară țac-pac, ci cu o căzătură bună, care mi-a zdruncinat spatele și mi-a umflat nițel palma. Nu e nimic grav, se rezolvă cu o fașă elastică și cu ulei de la Sfântul Ioan Rusul! 😉

Dar lecția rămâne. Și povestioara asta v-o zic, căci e de sine stătătoare și mă smerește. Acesta e semnul meu de bună purtare pentru ziua de azi! Și lecția de a-mi asculta gândul inițial, gândul cel bun. Hai, să fim sănătoși și înțelepți! Și cu răbdare – atunci când vrem să ducem poveștile până la final!