Dacă-ți arăt un umăr gol, nu înseamnă că mă cunoști cu totul

Ceea ce scriu e doar o parte din mine. Ceea ce arăt e doar o parte din ceea ce însemn. Ajung în locuri în care nu-mi dau check-in, mă întâlnesc cu oameni alături de care nu mă pozez și cărora nu le dau tag, mă implic în activități prea puțin cunoscute de alții. Viața mea întreagă e știută de Dumnezeu și de mine, iar o parte mai consistentă din viață e deschisă doar câtorva persoane. Viața mea din mediul virtual, deși una activă – e o frântură din ceea ce sunt. Un umăr gol – dintr-un întreg trup.

De aceea, mă uimesc cei care cred că mă cunosc – doar ca să mă judece mai cu spor. Mă uimesc cei care cred că respir între blog și Facebook și, prin urmare, își permit să-și dea cu părerea mai mult decât le permite propria lungime a nasului. Faptul că-mi dezgolesc un umăr – uneori cu grație, alteori stângaci, uneori poate vulgar, alteori surprinzător – nu înseamnă că mă dezbrac cu totul.

N-am făcut niciodată asta și nici n-am de gând să încerc.

Sunt un om de comunicare și-mi plac la infinit oamenii. Dar îmi place și de mine, în intimitatea mea. Îmi place viața mea atunci când închid laptopul și când arunc telefonul la fundul genții. Îmi place să scot oamenii din virtual și să-i aduc în real. Îmi plac și discuțiile din privat – care se nasc în urma unor secvențe promovate la liber. Abia de acolo începe viața.

Viața mea din online înseamnă expunere, da. A unui umăr gol. A ceea ce-mi doresc și-mi asum să expun. Sau a inconștienței mele. A unei bucăți din prăjitura cea dulce, sărată, acră, picantă, zemoasă, crocantă, de frupt sau de post a existenței mele. Oricine are dreptul să judece pentru atât cât i se arată. Oricine are dreptul de a-și lua ca reper o primă impresie din virtual. Oricine se poate lăuda că mă cunoaște – suficient cât să considere că mă poate strânge de umărul cel gol, cu intenția de a mă gâtui… 🙂

Însă, lumea aceasta cu ecran și uneori cu reflectoare poate capta doar vârful unui aisberg. Al meu, al tău, al colegului din virtual. Sunt și suntem mai mult decât am crede. Așa că putem tânji spre a ne cunoaște și putem crede în prietenii și-n începuturi. Putem face multe lucruri bune pornind de la zero și de la un avânt prin lumea online. Însă, atunci când pe noi pun stăpânire mândria c-am fi mai buni decât pare unul sau altul, superioritatea prin statistici de trafic sau reach, râsul de coșul din barba vecinului – ar fi bine să ne trezim, totuși, și să ne vedem de puroiul nostru. Zic și eu…

[Citește și: Șapte lucruri pe care le spune lumea fix atunci când ar trebui să tacă]