Cum am primit una peste nasul în vânt

În seara asta, în drum spre casă m-am amuzat un pic de un tip. Se oprise la trecerea de pietoni, lângă mine – și avea tot capul, privirea și, implicit, nasul pe sus. Dar nu a aroganță, ci așa erau el și starea lui de moment. Și da, chiar era comic!

Fără să mă gândesc prea mult, am început să-mi analizez poziția propriului nas. Una deloc în jos, dar nici foarte în sus – cam pe-acolo cât să pot privi oamenii în ochi. Mda… ce să zic… părea că sunt ceva mai în regulă decât colegul meu de așteptare la roșu – deși n-avea niciun sens să mă compar cu el.

N-au trecut cinci minute de mers în continuare pe drum și m-am intersectat cu un alt tip care, de când a ajuns în dreptul meu și mult după ce-a trecut de mine, a urlat continuu:

– Ce-i cu tine? Ce mergi așa, cu nasul pe sus?! Cine te crezi? Cine-ai fi tu?

Am căscat ochii mari, maaari și-am început să râd cu tot sufletul! Dacă îmi spunea omul ăla cât sunt de simpatică, tot nu n-aș fi fost atât de încântată! 🙂

În seara asta am simțit în timp real care e puterea unui gând un pic răutăcios și a comparațiilor fără sens. În alt context, omul care s-a luat de mine m-ar fi tulburat. Astăzi, el doar m-a smerit. Săracul, dacă ar ști el ce bine mi-a făcut, cu siguranță că în noaptea asta s-ar culca un pic mai liniștit!

Cu nasul prin vânt :)

În seara asta am primit o lecție interesantă. Iar nasul, slavă Domnului, e tot acolo, la locul lui! 🙂

S-ar putea să-ţi placă şi...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *