Scriu astăzi, la trei săptămâni după ce mănânc… ca un om :). Și mă pregătesc să vă spun cum a fost în luna a treia de RESET by Limitless, dar și cum e în viața așa-zis… normală. Pe de o parte, îmi pare rău că n-am scris la timp, adică exact atunci când s-au împlinit cele trei luni de program. Pe de altă parte, eu zic e bine că am stat un pic mai mult să analizez, să observ, să-mi recunosc anumite limite, să conștientizez cât de slabă sunt – mai mult în ambiție, decât la trup –, cât de ușor pot să mă las pradă micilor și păguboaselor plăceri.

Așadar, să începem povestea.

A mai trecut o lună de RESET. O lună altfel, față de prima – când am fost complet ascultătoare și atentă la indicații. Am fost și acum, nu zic… Însă, de data asta am inclus programul în stilul meu de viață – nu mi-am mai făcut stilul de viață după program.

Ce anume a fost altfel? În aceste săptămâni am plecat mai mult de acasă, în delegații. Am plecat cu geanta frigorifică și cu o parte dintre mâncăruri pregătite. Am respectat, pe cât s-a putut, mesele din lista inițială. Pe altele le-am înlocuit cu mâncăruri din același program, de la aceleași ore – dar mai ușor de făcut și de mâncat prin mașină, pe lângă mașină sau între două interviuri. Au fost și dăți în care am fost invitată la masă și n-am putut, nici nu mi-am dorit să refuz. M-am observat, însă, mai atent și mai atentă. Gândind la ceea ce mănânc, la cum mănânc, la cât mănânc, la ce asocieri fac și la momentul în care spun stop cu zâmbetul pe buze. Cu zâmbet, da! Fără mustrări de conștiință, fără stresul pe care îl implică, în general, o cură de slăbire. Căci RESET by Limitless  nu e cură de slăbire, ok? 🙂

Cu zâmbet și fără mustrări de conștiință am avut parte, luna asta, și de două abateri dulci. Nu, n-am cedat ispitei, ci mi-am programat din timp două deserturi pe care mi le-am asumat.