Dezamăgiri şi fericiri eterne
E trist când cei dragi sunt dezamăgiţi de noi… Când naștem în ei dezamăgiri. Când ştim că ei şi-ar fi dorit un alt soi de drum pe care să-l fi parcurs, de pe urma căruia să fim, poate, pe-un vârf de munte mai sus decât suntem acum. E trist când noi ne simţim bine în pielea noastră şi, în acelaşi timp – văzând reacţiie celor din jur – ne întrebăm: Oare nu mă mulţumesc cu prea puţin?!
Sergiu Nicolaescu – în două acte
M-am abţinut să spun ceva, ca să nu fiu acuzată că-mi fac trafic pe spinarea morţii unui om. Apoi, am citit n-şpe mii de articole, multe dintre ele acuzând pe celelalte, că au scris doar pentru a fi găsiţi de google după numele Sergiu Nicolaescu. Na, că am pronunţat şi eu, virtual, acest nume! Pentru că… m-am enervat. Pentru că simt nevoia să mă bag în seamă! Pentru că moartea lui Nicolaescu a declanşat două lupte – una mai ceva decât cealaltă!
* Şi, încep aşa:
Sfârșitul nu-i aici!
Astăzi, am avut o revelație. Și, o bucurie! De fapt, știam! Dar, totul a fost ca o nouă descoperire, ca o (re)mărturisire a credinței.
După ora 14, am plecat cu George să ne închinăm la Mitropolie, la Sfânta Parascheva și să-l salutăm pe Sfântul Iosif. Orașul era destul de pustiu. Instituțiile publice aveau ușile ferecate, iar mall-urile nu erau în sensul nostru de mers. Ajunși în poarta Catedralei, am rămas uimiți. Curtea, dar și Mitropolia, erau pline de oameni. Deloc surprinzător, dar minunat – mare parte a oamenilor erau tineri! Unii veneau, alții plecau. Câte doi, câte trei, dar și multe grupuri destul de… consistente!Campania trece, prietenia rămâne
Am o bucurie enormă, atunci când pornesc o campanie și când observ că lumea-i bună! Bucuria devine împlinire, când încep să fac bilanțul. Iar împlinirea se transformă în emoție mai mare decât aș putea exprima în cuvinte – atunci când faptele bune trec granița unei acțiuni pornite în punctul A și încheiate în punctul B.
Despre Alexandra-Denisa, copilul-fluture, am scris în luna mai. Atunci, am pornit cu un gând minim, acela de a strânge 600 de lei. Atâte de multe s-au strâns și atâtea cumpărături am putut să fac, încât nu încetez nici acum să mă minunez. Fluturașul și familia dragului copil au devenit parte din mine. Și, nu doar din mine. Mai mulți prieteni și-au făcut, bieții, de atunci – ei, obișnuiți doar să fie arătați cu degetul! Țin, în continuare, legătura cu ei și lupt, din umbră, pentru un dram de viitor al Alexandrei. Nu știu cum va fi dar, cât stă și în puterea noastră să fie bine, avem de luptat!Campanie pentru 24 de ore
Se apropie momentul cel MARE și GREU!
Alexandra Groza este fetița alături de care am început prima campanie din cadrul proiectului OAMENI – în fiecare zi. Ei am reușit să-i oferim, atunci, o sumă infimă de bani. Însă, cred că prin intermediul pietrelor am reușit să facem ceva mai mult de atât. Ne-am unit în gând bun și în rugăciune, ne-am făcut o nouă prietenă și am urmărit, constant, soarta ei.
Alexandra suferă de leucemie acută mieloblastică. Sper ca, în curând, să pot spune: suferea și să ne bucurăm, împreună, de o victorie! Mâine, în Italia, va avea loc o operație importantă! Un transplant medular – de la mama Alexandrei, la Alexandra. Șansele de reușită sunt departe de 100%… Dar, dorința de bine este uriașă!
De aceea, te rog să-i fii Alexandrei aproape! Alexandrei, dar și mamei ei, Gabriela! În campania asta nu-ți cer nimic material.
Ura de țigani nu doarme nici vara
Am scris, de curând, despre mine și despre țigani dar, mai ales, despre ideea de a fi om. În postarea cu pricina mă refeream la țiganii care fac, în general, stricăciuni – și la românii care urăsc până la moarte, doar pentru că că așa li se pare lor că ar trebui să procedeze.
Astăzi, mă voi referi la un țigan care-și face mândru neamul – și care se mândrește cu neamul lui. La un țigan care a reușit în viață. Și, voi spune din start că nu trebuie să-mi placă de el ori muzica lui, nu trebuie să-i fiu fană sau altceva, ca să-i țin partea. Însă, îi recunosc meritele, îl admir și îl respect.
S-au strâns în Aripi de fluture
A venit momentul în care voi încerca să aduc mulțumiri și să fac, cumva, socotelile pentru tot ajutorul pe care l-ați dat fluturașului! Sunt fericită și, în același timp, mi-e greu și mi-e teamă că nu voi fi în stare să mă exprim așa cum trebuie pentru fiecare faptă frumoasă a voastră! Am emoții. Sper să nu uit pe nimeni și vă rog din suflet să mă trageți de mânecă, dacă nu vă regăsiți aici sau dacă mai este nevoie să completez ceva!
Mulțumirile vor fi, oricum, mult prea mărunte pentru tot ceea ce ați dăruit! Pentru că n-ați dat doar un ban – ci ați oferit speranță, credință, lacrimi de bucurie! Faptul că lumea-i bună – dar atât de bună! – a fost o descoperire șoc pentru familia fluturașului, care se obișnuise să locuiască în umbră și doar în ținta unor priviri încruntate!
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
