Nu-mi propun sa tin o lectie de religie. Dar nu pot sa trec peste un fragment foarte important dintr-o anume Evanghelie.
Cand a iesit pe uscat [Iisus], l-a intampinat un om din oras care avea diavol si care de multa vreme in haina nu se imbraca si in casa nu mai salasluia, ci in gropi de morminte. Vazandu-L pe Iisus, a strigat si a cazut inaintea Lui si cu glas tare a grait: ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, Celui Preaînalt? Te rog, nu ma chinui! Caci Iisus poruncea duhului necurat sa iasa din omul acela (…).

Pana si dracii il recunosc pe Dumnezeu! Iar noi, oamenii – multi cu numele de crestini – mai avem inca dubii…

****

Si inca ceva, care are sau nu legatura cu ceea ce-am scris mai sus. A trimite la naiba se foloseste in zilele noastre la fel de des ca si buna ziua.
Prietenii intre ei se „alinta” asa.
Parintii isi dracuiesc copiii.
Despre dusmani… ce sa ne mai miram?
Injuratura asta, sub diverse forme, are acelasi rezultat. A trimite pe cineva la naiba e unul dintre cele mai periculoase blesteme. Iar dracul tare se mai bucura cand isi aude numele rostit in astfel de imprejurari!