Moș Crăciun a oferit Globuri cu suflet!
După tot ceea ce am povestit mai devreme, mă gândeam că măcar continuarea va fi floare la ureche! Mai ales că îmi calculasem bine cam tot ceea ce va conține fiecare pungă și nimic nu mai avea cum să mă ia prin surprindere! La copiii până într-un an, patru la număr, am pus câte un săculeț de dormit. La toți acești copii, adunat cu mititeii de până în doi ani, am pus și jucării zornăitoare. La toți copiii de la câtva luni până la 3 ani am pus un pluș sau două, căciuli, fulare, mănuși, hamleți, șosete, săpun, șampon, șervețele umede, câteva bombonele de pom – simbolic, glob, acatistul Sfintei Parascheva, dulciuri din categoria biscuiți, napolitane, eugenii, câte două portocale și o banană.
Globuri cu suflet – din culise
Sincer… mi se pare, cu adevărat, misiune imposibilă să reușesc ceea ce încerc să fac acum. Să îi adun, la un loc, pe toți oamenii buni, care au donat și care s-au implicat în această a patra ediție a campaniei „Globuri cu suflet”, Iași, 2012. Sunt foarte mulți! Atât de mulți, că nici nu mi-am imaginat vreodată! S-au strâns foarte multe! Atât de multe încât, per total, șapte mașini încărcate ochi au plecat spre Lunca Rateș, comuna Scânteia. Opt, dacă luăm în calcul și un Logan cu șapte locuri, care a avut ca destinație satul Moreni, comuna Prisecani. S-au strâns atât de multe, încât nu mă mai minunez de cum au intrat toate în casa noastră – ci, de cât de goală ne pare casa acum, după finalizarea campaniei!…
Globuri cu suflet – început de bucurie
M-am gândit mult – și m-am gândit bine! Știam încă de prin vară unde va merge Moș Crăciun de pe Șapte pietre. De atunci și până acum nu s-a schimbat planul făcut. Prin urmare, știu unde va merge, în acest an, Moș Crăciun!
Și-am căutat un nume pentru campanie. Și, am avut un moment de tresărire. Pentru că, aș putea face o campanie strict pe cont propriu, sau aș putea continua o tradiție! Fapta bună este aceeași, indiferent de numele pe care îl poartă acțiunea. Și, totuși, dacă fapta cea bună s-ar numi Globuri cu suflet – nu ar fi absolut minunat!? 🙂15 septembrie la Mia Casa – Inculeț
Am putea spune că 15 septembrie a fost o zi cu semnificație. Iar elevii care vin la Centrul de zi Mia Casa – Inculeț au început, cumva, școala – sâmbătă.
Fiecare dintre cei 27 de copii a avut pregătit câte un ghiozdan cu:
Școala începe cu dreptul – datorită ție!
Dragii mei prieteni, cunoscuți și necunoscuți! (Sună pompos, dar pentru că vă uniți mereu în fapte bune și îmi sunteți alături, necondiționat – chiar așa vă consider – prieteni!) Ieri am mai încheiat un eveniment, în urma căruia copiii de la Mia Casa – Inculeț, Bârnova, pot spune cu adevărat: Vine școala, bine-mi pare! Și pot spune asta, datorită vouă! Pentru că ați promovat campania, pentru că v-a păsat, pentru că ați dăruit din puținul vostru!
În veci, Alexandra!
Am cunoscut-o pe Alexandra într-o împrejurare nefericită. N-am putut trece mai departe, nepăsătoare. Aşa că, Alexandra a fost cea care m-a făcut să concretizez ideea proiectului OAMENI – în fiecare zi! Ea a fost primul caz prezentat, prima luptă personală pe care am pornit-o alături de tine! Am îndrăgit-o pe Alexandra şi nu am mai putut să renunţ la grija pentru ea nici după finalizarea campaniei de pe blog.
M-am rugat şi am plâns pentru ea, m-am bucurat pentru orice pas care părea a fi o tentativă de ameliorare a bolii sale. Astăzi, însă… este prima zi, după zile cărora le-am pierdut şirul… în care nu o mai pomenesc pe Alexandra în rândul celor vii, chinuiţi, fragili.
Vine şcoala, bine-mi pare!
Începe şcoala! Nu mai este o noutate pentru nimeni. Cu mai mult sau mai puţin entuziasm, copiii aşteaptă magicul 17 septembrie. Din păcate, dacă pentru unii, prima zi de şcoală vine încărcată… pentru alţii e la fel de săracă, precum oricare dintre celelalte zile.
Spre nişte copii săraci îmi îndrept acum privirea. Din fericire – pentru ei – aceşti copii au nişte îngeri-oameni păzitori de excepţie! În faţa cărora mă plec! Şi, dacă au deja un ajutor, de ce mă mai uit la ei?, m-ai putea întreba. Pentru că şi îngerii-oameni lucrează tot cu oameni… pentru a putea creşte şi ocroti un copil! Cu atât mai mult – aproape 30 de copii!