Maşină pe şină
Nu e tren, nu e tramvai…
E-o maşină… şi-i pe şină!
VI. Plimbare cu Mocăniţa
A trecut mai mult de-o lună şi serialul drumeţiei noastre pare ca nu vrea să se încheie. Să ne apropiem, totuşi, de final.
După Sighetul Marmaţiei şi după experienţa dureroasă de la Muzeul Memorial, am plecat spre Moisei, la mănăstire. Când am ajuns, se lăsase deja înserarea. Era frumos şi linişte, şi am stat ceva timp acolo, noi, Doamne-Doamne şi luna.
Apoi, ne-am întors din drum, ca să ne cazăm la Vişeul de Sus. Pentru că, de acolo, urma să luăm, a doua zi, Mocăniţa. Prin Vişeu ne-am plimbat mult şi bine, în căutare de un preţ decent la cazare. După cei 50 de lei plătiţi la Săpânţa, tarife de 120, 100, 90 de lei ne făceau să strâmbăm din nas. Am dormit cu 60 de lei la Casa Ionescu. Super condiţii şi o gazdă de nota 10!
Noaptea a trecut repede şi-n puf. Dimineaţă, am plecat spre gară şi am aşteptat, înfriguraţi, să testăm Mocăniţa :). Pentru că era extrasezon, biletul a fost mai ieftin cu 4 lei. Mai ieftin… dar nu chiar atât de… 41 de lei pentru adulţi, 35 – pentru pensionari şi studenţi.
V. Muzeul Memorial de la Sighet – izvor nesecat de lacrimi
Muzeul Memorial de la Sighet… Dacă eşti om, nu poţi să treci nepăsător pe acolo. Nu poţi să nu te cutremuri. Ţi-e imposibil să rămâi drept în faţa unor adevăruri necruţătoare. Ţi-e ruşine cu motivele tale de plâns şi simţi cum pielea se strânge pe spate.
Doar nişte simple hărţi, ca notă introductivă, te fac să păleşti. Calculezi şi afli că România a fost invadată de azile psihiatrice cu caracter politic, centre de deportare, penitenciare, lagăre de muncă forţată, locuri de execuţie, gropi comune… În total, iese cam aşa:
Următorul pas te poartă pe un coridor infinit, parcă, pe care sunt expuse chipurile unora dintre cei care au avut ghinionul să fie luaţi în vizor şi să pătimească de pe urma comunismului.
Simţi, automat, că te sufoci. Vrei să fugi. În acelaşi timp, vrei să afli. Şi mergi mai departe.
IV. Prin Sighetul Marmaţiei
Din Săpânţa, am plecat spre Sighetul Marmaţiei. 18 kilometri. Noi, cu maşina. Alţii, destul de mulţi – de-ai locului, cu bicicleta. M-a mirat să văd nu doar obişnuitele bunicuţe comice, pedalând, ci şi mulţi copii, femei şi bărbaţi în floarea vârstei care făceu, probabil, naveta. După experienţa asta, pot spune că Sighetul Marmaţiei este unul dintre puţinele oraşe în care bicicleta chiar are un loc de cinste în existenţa oamenilor!
Ajunşi în Sighet, ne-am pus pe vizitat: Muzeul de Ştiinţele Naturii, Istorie şi Arheologie, Muzeul Etnografic al Maramureşului, Muzeul Satului Maramureşean şi Muzeul Memorial. Ultimul obiectiv va avea parte de o postare separată – măcar atât pot face şi eu, să scriu mai în detaliu despre Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei…
III. Mănăstirea Peri – Săpânţa
Serialul din călătorie a luat o pauză de relaxare, dar revine acum, cu forţe proaspete. Rămăsesem, în episodul doi, la Săpânţa. A doua zi, dimineaţă, am urcat în Parcul Dendrologic „Livada”. Am ajuns într-un colţ de rai. La o mănăstire nouă, construită pe locul unui vechi lăcaş de cult.
II. Cimitirul Vesel – Săpânţa
Cum să spun eu… cimitirul ăsta nu-i deloc atât de vesel, precum îi zice numele. Veselia stă doar în faptul că oamenii sfidează moartea, prezentând-o în culori, desene, versuri. În realitate, în multe dintre situaţii, mesajul e trist. Nici n-ar avea cum să fie altfel, când se povesteşte felul în care unii au plecat sau suferinţele de dinainte… Nici n-ar avea cum să fie altfel, mai ales în cazul mormintelor în care sunt îngropaţi copilaşi…
În principiu, mi-a plăcut vizita la cimititul din Săpânţa. Mai ales c-am ieşit vie de acolo :). Totuşi… am găsit şi ceva minusuri, care m-au întristat.
I. Din Iaşi, spre Săpânţa – cu oprire la Vatra Dornei
Iaca… începe şi serialul din călătorie! Nu am un plan exact a ceea ce va cuprinde fiecare episod – din cele şapte – dar, presupun că voi afla şi eu, pe parcurs :).
Aşadar! Miercuri dimineaţă, am plecat din Iaşi pe la ora 5. Direcţia – Maramureş. Şi a fost aşa: Iaşi, Paşcani, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Iacobeni… Aici, ne-am abătut puţin din drum, pentru a revedea Vatra Dornei.
Am fost în parcul din staţiune şi ne-am bucurat de o imagine a toamnei, în toată splendoarea ei!
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
