18 mărturisiri din viața petrecută în 2018

* În 2018, cele Șapte pietre au împlinit 10 ani. A fost un 2018 în care ori le-am acordat maximă atenție, ori le-am neglijat total – dar le-am iubit și le iubesc mult, că-s ale mele.

* 2018 a fost anul pe care am vrut să-l pipăi, să-l simt, trăind în el și trecând prin el conștient, într-un continuu prezent. M-au însoțit celebrii aici și acum – atunci când cei doi n-au lipsit cu desăvârșire…

* 2018 a fost anul cu cele mai multe pauze din online – impuse inițial, când simțeam dependență sau dezamăgire… și apoi savurate și simțite pe deplin drept oaze de liniște și de viață adevărată.

* 2018 a fost anul în care am vrut să spun multe… și adesea mi-au rămas cuvintele în gât. Am conștientizat că, în unele situații, vorbele-s seci și fără de rost. Că, în loc să ajute, mai tare stârnesc. Binele cu forța nu-i bine. Și-atunci am început să mai tac. (Mai am mult de lucru.)

* 2018 a fost anul în care, alături de colegii mei de la Doxologia, am avut bucuria de a participa la realizarea a două filme despre doi minunați sfinți – Sfântul Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei și Sfântul Gheorghe Pelerinul.

* 2018 a fost anul în care am vorbit deschis despre familia mea zdrobită – dar nu pentru a mă plânge, ci pentru a apăra mai cu foc ideea de familie și pentru a-i încuraja pe cei ce încă se mai bucură de o relație stabilă să nu se culce pe-o ureche, ci să muncească activ pentru dragostea și pentru tihna lor.

* 2018 a fost anul în care moartea unui om m-a luat prin surprindere și mi-a arătat că nu tot timpul am parte de un al doisprezecelea ceas în care să pot fi bună, atentă, grijulie față de aproapele meu.

* 2018 a fost anul în care mi-am redescoperit puterea de a plânge, de a ierta, de a mă ierta. În ciuda lacrimilor, zâmbetul nu m-a părăsit, nici n-a fost mai puțin.

* 2018 a fost anul în care, pentru cel puțin trei luni, am mâncat sănătos. Am și scăpat de câteva kilograme – dar acesta a fost doar un efect, nu scopul în sine.

* 2018 a fost anul în care, deși mi-am propus să fac mai multă mișcare, n-am fost aproape deloc sportivă.

* 2018 a fost anul în care m-am aventurat, alături de prunca mea, într-un concediu de două săptămâni și peste 2.000 de kilometri, plus încă aproape 1.000 în următoarele zile, plus alți câțiva, multișori și ei, de-a lungul timpului.

* 2018 a fost anul în care m-am implicat și am donat în cadrul a diverse campanii – dar am simțit un gol și-un dor față de campaniile pe care le organizam cândva în jurul celor Șapte pietre. Facebook-ul, prin amintirile pe care le-a adus în față în ultimele săptămâni, a avut grijă să pună sare pe rană – și poate un gând bun pentru anul ce vine.

* 2018 a fost anul în care mi-am cumpărat cărți fără număr și fără limită de buget. Cândva, într-o formă sau alta, sper să apuc să le prezint pe blog. Dar nu mai fac planuri, pentru că…

* … 2018 a fost anul în care orice proiect gândit pentru animarea blogului a sfârșit la două secunde după rostirea lui.

* 2018 a fost anul în care am iubit România altfel. Mai conștient, mai implicat, mai asumat. Mai dureros.

* 2018 a fost anul prietenilor adevărați. Câțiva! Uimitori!

* 2018 a fost anul în care m-am străduit să cer mai puțin și să mulțumesc mai mult.

* 2018 a fost anul în care eu am împlinit 35 de ani. Cu bune și cu rele și cu recunoștință. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!