Zece ani de Șapte pietre

Au trecut zece ani de când o fată și-a luat jocul preferat din copilărie și l-a transformat în blog.

Au trecut zece ani cu o scriere ici și cu una colo, cu alta dincolo… într-o ordine total dezordonată.

Au trecut zece ani de când fata și pietrele ei se iubesc și se părăsesc, merg la braț sau se cară în spate.

Au trecut zece ani de când porțile s-au deschis pentru cititorii în pietre și pentru cititorii de pietre.

Au trecut zece ani de când o fată și-a lăsat un umăr gol – gata de a fi sărutat, gata de a fi biciuit…

Au trecut zece ani de când pietrele au prins grai și zâmbet, culoare și curaj, rădăcini și aripi. Și taste.

Au trecut zece ani de când simpla scriere în online și-a prelungit brațele în îmbrățișări prin offline.

***

Au trecut zece ani cât șapte minute sau cât șapte vieți, cât șapte zâmbete sau cât șapte tristeți…

Pietre-s ușoare ca un fulg sau pietre de moară. Uneori au glume-n program, alteori știu să doară.

Sunt șapte. Sunt zece… Rămân șapte. Timpul trece. Mai au șapte. Sau poate zece…

***

Bonus – o fotografie de la Maria și de la pruncii ei, Alexia și Ioan! Mulțumesc! :*

La mulți ani!