Avem absolventă de grădiniță
Parcă mai ieri vorbeam despre un moment istoric în familia Pintilie – prima ședință cu părinții :). Parcă mai ieri, cu o tonă de emoții, pășeam spre prima zi de grădiniță.
La fel am pășit și spre ultimele zile de grădiniță – spre serbarea și petrecerea de final de grupă mare. Vorbele Mariei de la trei ani o ajung din urmă astăzi, la aproape șase ani… Azi merg la grădiniţă şi la şcoală, mâine – la facultate! 🙂
Copilăria n-o vom uita
Nu ne mai întâlnim cu ea
Copilărie, noi te iubim
Mereu copii am vrea să fim.
Deși absolventă de grădiniță, copila mea-i încă o copilă! Știu asta, pentru că ne cântă refrenul cu zâmbetul pe buze și nu înțelege încă de ce ochii noștri se umplu de lacrimi. Îmi doresc cât mai multă copilărie pentru ea și-o copilărie veșnică și frumoasă în suflețel!
Mă rog pentru asta și pentru sănătatea ei și știu că pe celelalte, câte le vom mai întâmpina, bucuroși le-o duce toate :).
Felicitări, draga noastră dragă! Te iubim mult și bine!