Şotron

În seara asta ne-am oprit în dreptul unui bunic şi al unei nepoate. Începuseră un şotron, dar nu mai ştiau cum continuă. Fata voia ca numărătoarea să fie până la 10, bărbatul nu mai avea idee unde se ramnifică şi unde se merge în linie dreaptă. I-am ghidat. Nu a fost chiar modelul pe care-l foloseam pe vremea mea, dar a ieşit un şotron.

Ce frumos e! Şi, acum ce facem?, a întrebat fata. Bunicul a ridicat din umeri. Nu prea m-am prins de la care dintre ei a pornit ideea… dar e clar că, de la stadiul de idee nu prea era cum să se avanseze. Atunci, am început să explic. Se ia o pietricică, se aruncă la 1. Sari peste 1…
Fata sa sărit peste 1 într-un picior, apoi a început să sară în amândouă picioarele, să calce pe linii şi în afara lor… Nuu, nuu!, mă stresam eu cu explicaţiile. Vorbele mele au dat, într-un final, roade. Până şi Maria se chinuia să facă ţup-ţup pe acolo :).
La un moment dat, la fetiţa care sărea au venit două prietene. Vrei să te joci cu noi de-a Scooby Doo?, au întrebat ele. Există un asemenea joc?, m-am întrebat eu… Fata a refuzat, iar noi am plecat după ce le-am văzut pe toate trei că jocă şotron.

Peste vreo oră, în acelaşi loc, o altă fată, cu mama ei alături, îşi exersa abilităţile.

De noi depinde ca şotronul şi alte jocuri ale copilăriei noastre să nu fie uitate! Poate pare o prostie. În realitate, e o responsabilitate!

Citeşte şi:
* Jocuri dintr-o altă copilărie
* Relaxare până mori – jocuri din copilăria de azi