Poveste dintr-un șotron

Aseară, eram cinci adulți (cică!), trei copii și un șotron.
Noi, ăștia mari, încercam să ne educăm copiii de pe margine și să punem, cap la cap, regulile. Fiecare era bun în teorie, dar timid în a face demonstrații practice.
Am sfârșit, însă, prin a sări toți șotronul! Prin a spune copiilor: Dă-te, acum e rândul meu! sau Heiii, nu-mi fura pietricica! 🙂
A fost o răbufnire! O stare de nedescris! O uimire pentru noi, cei ce ne intitulăm părinți! O încântare pentru copii, care nu știau ce ne-a apucat de țopăim cu atâta… grație… pe acolo!
Ne-am aplaudat, am râs, ne-am simțit bine. Cu toții, mari și mici!

Momentul de aseară mi-a demonstrat – încă o dată – că trebuie să ne lăsăm rolul de obosiți și de închistați, atunci când mai apucăm să dedicăm o oră din viața noastră copiilor. Că nu este suficient să ne plângem, de pe bancă, de copiii noștri – sedentari, obsedați de calculator și televizor – lipsiți de copilărie (așa cum ne amintim noi că ar trebui copilăria să fie…).
Copiilor din ziua de astăzi le lipsesc modelele. Ei preferă să se joace de-a Scooby Doo (???!!!) și de-a alte nebunii moderne. Și… nici nu prea este vina lor – câtă vreme nu găsesc alternativă. Câtă vreme noi, ăștia mari și serioși ne cenzurăm trecutul, ne rușinăm să ne dezlipim de bancă (și de scuipat semințe…), ne aruncăm ochii peste cap, doar la simpla idee de a da în mintea copiilor.
Atât de mult se scurtează timpul pe care îl petrecem alături de copiii noștri – dar, atât de frumos l-am putea împleti, împreună, încât e păcat să lăsăm vremea să treacă. E păcat să lăsăm copiii să crească – fără a redeveni și noi copiii, fără a ne bucura de copilăria lor!

S-ar putea să-ţi placă şi...

2 comentarii

    1. Exemplu… nu ştiu eu dacă sunt demnă de a fi exemplu! Dar, mai mulţi nebuni adulţi, parteneri de joacă, aş vrea să întâlnesc! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *