Ați dăruit îngerilor Globuri cu suflet!

Campania Globuri cu suflet pentru îngeri s-a încheiat la sfârşitul anului trecut. Practic. Teoretic, mai e mult de muncă, până voi reuși să adun la un loc firave mulțumiri, imagini, gânduri, lacrimi și bucurii, emoții… Măcar atât vă datorez, după toată implicarea de care ați dat dovadă. Știu că știți, știu că mulți dintre voi, în modestia voastră, nici nu vreți să mai auziți asta – dar, nu mă pot abține: sunteți minunați! Nu știu ce m-aș face fără voi – și, mai ales, nu știu ce s-ar face atâția și atâția copii fără voi!

Eu… ca la începutul fiecărei campanii, îmi propusesem să fac ceva… mai ușor! Aparent, numărul mic de copii și de familii chiar asta și însemna. Însă, n-am mai pus la socoteală distanțele dintre un sat și celălat, nici noii beneficiari, apăruți pe parcurs. Am îndrăznit chiar să vă exclud pe voi din plan… uitând că voi, prin tot sprijinul pe care îl acordați, nu vreți mai ușor – ci, mai bine! Vă mulțumesc! Vă mulțumesc că mi-ați dat de treabă, că mi-ați amintit că în campanii luptăm pentru zâmbete! Recunosc, de fiecare dată, zâmbetele de la final au reușit să șteargă toți nervii, toate grijile, toate nopțile nedormite, toate calculele aiuritoare!

cadouri per total

Continue Reading

Globuri cu suflet pentru îngeri!

Colecta și oferirea darurilor s-au încheiat. Revin, în curând,

cu povești despre cum a fost. Mulţumesc!

***

Acum şi abia acum dau startul oficial Globurilor cu suflet. Acum, după ce am fost să văd cu ochii mei cazurile şi să fac „curăţenie” printre nişte informaţii. Şi răspunsul final, pentru această campanie, este acela că avem în vedere trei familii şi 11 copii.

[Vezi aici cum evolueză campania!]

Continue Reading

Moș Crăciun a oferit Globuri cu suflet!

După tot ceea ce am povestit mai devreme, mă gândeam că măcar continuarea va fi floare la ureche! Mai ales că îmi calculasem bine cam tot ceea ce va conține fiecare pungă și nimic nu mai avea cum să mă ia prin surprindere! La copiii până într-un an, patru la număr, am pus câte un săculeț de dormit. La toți acești copii, adunat cu mititeii de până în doi ani, am pus și jucării zornăitoare. La toți copiii de la câtva luni până la 3 ani am pus un pluș sau două, căciuli, fulare, mănuși, hamleți, șosete, săpun, șampon, șervețele umede, câteva bombonele de pom – simbolic, glob, acatistul Sfintei Parascheva, dulciuri din categoria biscuiți, napolitane, eugenii, câte două portocale și o banană.

Continue Reading

Globuri cu suflet – din culise

Sincer… mi se pare, cu adevărat, misiune imposibilă să reușesc ceea ce încerc să fac acum. Să îi adun, la un loc, pe toți oamenii buni, care au donat și care s-au implicat în această a patra ediție a campaniei „Globuri cu suflet”, Iași, 2012. Sunt foarte mulți! Atât de mulți, că nici nu mi-am imaginat vreodată! S-au strâns foarte multe! Atât de multe încât, per total, șapte mașini încărcate ochi au plecat spre Lunca Rateș, comuna Scânteia. Opt, dacă luăm în calcul și un Logan cu șapte locuri, care a avut ca destinație satul Moreni, comuna Prisecani. S-au strâns atât de multe, încât nu mă mai minunez de cum au intrat toate în casa noastră – ci, de cât de goală ne pare casa acum, după finalizarea campaniei!…

Continue Reading

Globuri cu suflet – început de bucurie

M-am gândit mult – și m-am gândit bine! Știam încă de prin vară unde va merge Moș Crăciun de pe Șapte pietre. De atunci și până acum nu s-a schimbat planul făcut. Prin urmare, știu unde va merge, în acest an, Moș Crăciun!
Și-am căutat un nume pentru campanie. Și, am avut un moment de tresărire. Pentru că, aș putea face o campanie strict pe cont propriu, sau aș putea continua o tradiție! Fapta bună este aceeași, indiferent de numele pe care îl poartă acțiunea. Și, totuși, dacă fapta cea bună s-ar numi Globuri cu suflet – nu ar fi absolut minunat!? 🙂

Continue Reading