A pierde poate însemna, uneori, un câștig

I-am permis oricui să mă piardă. Simplu. Pentru că n-am ținut niciodată cu forța pe cineva lângă mine. Nici în prietenie, nici în iubire.

Unele pierderi au fost banale. Altele au rupt carnea de pe mine. Însă toate și-au avut rostul. Până la urmă, orice pierdere s-a dovedit a fi un câștig. Pare c-o spun precum vulpea care nu ajunge la struguri. Și, totuși, o spun ca omul… eliberat. Nu pot căra pe cineva în spate doar așa, ca să dea bine la număr. Nu pot zâmbi când nu mi se zâmbește și nu pot simți că merită să fac pași înainte, atunci când înțeleg că omul de alături nu își dorește să fie acolo, pe drumul acela.

Sunt iubibilă, în măsura în care sunt și pierdibilă. Prefer să sufăr și să mă pot vindeca, decât să zic că sunt bine – și doar să mi se pară. Prefer să fiu singură și să mă simt singură – decât să cred că fac parte dintr-o echipă, dar să descopăr că nu e chiar așa.

Nu sunt scai pentru nimeni. Deși nu întotdeauna îmi convine, știu sau învăț sau mă străduiesc să accept și să pierd. Să fac loc celor ce urmează să mi se descopere. Nici nu știu de unde pot veni prieteniile. Nici nu știu de unde poate veni iubirea. Dar dacă sunt să vină și dacă e locul și timpul lor – vor veni. Până atunci, îmi exersez pierderile. Și răbdarea.

S-ar putea să-ţi placă şi...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *