Revenită la 30 de ani

13 zile fără Facebook. Adică, de pe 19 – până pe 31 august. Revenire greoaie pe 1 septembrie… 🙂
Am reuşit faza asta – cură de Facebook! Am reuşit să trăiesc şi fără televizor, tot sejurul la mare. Cercei nu mi-am pus nici până acum – deci, urechile şi multitudinea de agăţători coloraţi mi-au fost, deopotrivă, la cură. Din păcate, la o altă cură am fost supusă la întoarcerea acasă – atunci când un virus a distrus pozele de concediu din aparatul mare. În ciuda tuturor încercărilor de recuperare a informaţiei, am mai rămas doar cu pozele din telefoane şi cu amintiri. Şi cu o cură de postări pline de fotografii şi de culoare pe care le aveam în minte… 🙂

Revenind. Pe Facebook n-am înregistrat exagerat de multe notificări – dovadă că 1. mulţi au înţeles să mă lase în pace, 2. pentru şi mai mulţi, dacă lipsesţi din reţelele sociale, încetezi să mai exişti şi 3. chiar n-am mai existat, nici eu, nici feedback-ul care, logic, creează ping-pong-ul de rigoare.

Ce-am făcut în perioada asta? Am trăit! 🙂 M-am bucurat de atât de multe lucruri lipsite sau de maximă importanţă, încât… am obosit! Este, însă, oboseala aceea frumoasă, a concediului! A familie! A prieteniei! A nebuniei şi a împlinirii!
O oboseală tradusă în 1.244 de kilometri parcurşi pe patru roţi. Şi-am început în forţă, pe 18 spre 19 august – la volan, de la Iaşi, până la Eforie Sud :). Am spus, apoi, pas – şi-am mai condus de la Măgireşti, Bacău, înapoi la Iaşi.
La mare am avut prietenii aproape – Durbacii noştri dragi – şi, pentru o zi, pe Andrada – surioara Mariei din parc.
Apoi, am ajuns la fetele de la Galaţi. Ne-am plimbat pe faleză, am depănat amintiri din copilărie şi am reunit, pentru o noapte şi două jumătăţi de zile – familia.
Seara, pe 26 august, am sărit în braţe la mamaia şi la tataia, la Măgireşti. Şi-am stat acolo, până pe 30 august, când ne-am întors acasă, la Iaşi, la buna şi la bunu.

În toate aceste perioade, m-am sărbătorit de câteva ori. Maria şi George mi-au făcut tort din pietre şi din nisip, mamaia mi-a făcut tort adevărat, iar mama a întins o masă mare – pentru toate ocaziile ivite şi pentru bucuria de a avea, din nou, casa cu zgomot şi lumină bronzată.

V-am zis la revedere la 29 de ani şi vă zic bine v-am regăsit la 30! Mulţumesc tuturor celor care mi-au făcut urări şi tuturor celor care au încercat să mă sune – dar au fost biruiţi de semnalul cu picătura. Mulţumesc ploii pic-pic-pic :), care n-a încetat o secundă în ziua de 28 august – zădărnicind nişte planuri şi creând noi ocazii de a sărbători.
Mulţumesc lui 2 pentru tot ce mi-a oferit şi-l rog pe 3 să fie blând :).
Mă simt mai bătrână? Nu! Mai înţeleaptă? Nici atât! 🙂 Mă simt… normal, dar nu normală. Sunt aceeaşi eu – minus cercei, minus poze şi plus pe Facebook.

[Zilele următoare sper să-mi fac curaj şi să mai scot la iveală nişte detalii din descoperirile călătoriei noastre – chiar dacă la capitolul poze nu voi sta prea bine…]