Moș Crăciun a oferit Globuri cu suflet!

După tot ceea ce am povestit mai devreme, mă gândeam că măcar continuarea va fi floare la ureche! Mai ales că îmi calculasem bine cam tot ceea ce va conține fiecare pungă și nimic nu mai avea cum să mă ia prin surprindere! La copiii până într-un an, patru la număr, am pus câte un săculeț de dormit. La toți acești copii, adunat cu mititeii de până în doi ani, am pus și jucării zornăitoare. La toți copiii de la câtva luni până la 3 ani am pus un pluș sau două, căciuli, fulare, mănuși, hamleți, șosete, săpun, șampon, șervețele umede, câteva bombonele de pom – simbolic, glob, acatistul Sfintei Parascheva, dulciuri din categoria biscuiți, napolitane, eugenii, câte două portocale și o banană.
La copiii între 3 și 5 ani am pus două plușuri, căciulă, mănuși, fulare (ocazional), creioane colorate, plastilină (de la 5 ani), câteva caiete (de la 5 ani), săpun, pastă de dinți, periuțe de dinți, șampon, alte jucării, șervețele umede, glob, acatistul Sfintei Parascheva, câteva bomboane de pom – simbolic (la 3 ani) și pungi de bomboane de pom (după 4 ani), alte dulciuri, câte o portocală și o banană.  
De la 6 la 8 ani am pus căciulă, mănuși, creioane colorate, plastilină (până la 7 ani), între două și cinci caiete, săpun, pastă de dinți, periuțe de dinți, șampon, șervețele umede, glob, acatistul Sfintei Parascheva, pungi de bomboane de pom, multe dulciuri, câte o portocală și o banană.
De la 10 la 18 ani am pus câte un plus care, o dată cu vârsta, a tot scăzut în dimensiune, căciulă, mănuși, fular (ocazional), creioane colorate (până la 14 ani), între patru și cinci caiete, săpun, pastă de dinți, periuțe de dinți, șampon, șervețele umede, glob, acatistul Sfintei Parascheva, pungi de bomboane de pom, multe dulciuri, câte o portocală și o banană.

Ok – până la fructe și dulciuri, sacoșele se umpleau măcar spre jumătate și mai mult, bine de tot. Cu fructe și dulciuri, deveneau adevărați monștri, care n-ar fi încăput nici în cinci mașini – iar eu aveam, cu o noapte înainte, doar două mașini la dispoziție – în care ar fi trebuit să ducem nu numai cadourile de la Moș Crăciun, ci și tot ceea ce se adunase peste – haine, încălțăminte, cărți, dar și vreo 50 de jocuri, plușuri mari și rechizite – al căror drum am hotărât să fie acela spre grădiniță!

Ceea ce se vede în poză înseamnă doar 27 de pachete complete, pentru copii până la 4 ani! Ele ocupaseră deja jumătate de hol și amenințau ca, până la măcar 89, să devină imposibil de suportat și de transportat. Așa că, am scos pungile cu fructe și cele cu dulciuri separat, le-am pus pe toate pe categorii de vârstă, calculate bine și etichetate :)… și n-am mai avut nevoie decât de patru mașini, din cele două deja existente. Pentru că eram crizată foarte și deloc dormită în acea noapte, George s-a învoit de la biserică și a făcut un drum dis de dimineață și altul mai târziu, dar tot înaintea noastră, a celorlalți.
Prin urmare, restul de cadouri au încăput în mașina de Radio Zu a lui Ionuț Durbaca – Moș Crăciun, iar celelalte lucrușoare, adunate, i-au ticsit mașina minunatului domn Radu Bîlbă, care ne-a însoțit necondiționat, calm, binevoitor – deosebit! În drumul spre casa mea, Ionuț a trecut și pe la Alice Albinuța și a luat brioșele, care ne-au înmiresmat într-un mare fel mașina – nouă, oameni stresați și nemâncați! 🙂

Brioșele au fot ținute cu grijă de Anca Gîlcă, cea pe care am luat-o pe traseu și, cea care s-a ocupat să aducă bucurie copiilor, creându-le adevărate bijuterii din baloane!
Dar, nu doar noi – Radu Bîlbă, Ionuț Durbaca, Anca Gîlcă și cu mine am fost călători sâmbătă! Căci, o altă mașină a mai venit, plină de oameni valoroși! De oameni și de o boxă, un laptop și un mixer! 🙂 Domnul Cătălin Urtoi și mica-mare artistă Alexia au fost deciși să ne însoțească la Lunca Rateș! Alexia, care a cântat inclusiv pe scenă la Hollywood și care a fost premiată acolo, a fost de acord să cânte copiilor dintr-un sat de care, mulți dintre noi, nici nu auziserăm până acum!
Alături de Alexia și de tatăl ei au venit și Iustinian Popa, cel care s-a ocupat de foto-video, dar și prietena lui, Andreea Marinescu!
Vă mulțumesc tuturor, dragii mei dragi!

Drumul ne-a fost plin de peripeții și de emoții. De poveste – dacă nu ne-am fi uitat prea atent la dealurile înghețate pe care le aveam de urcat/ coborât, la gropile care ne așteptau sub fiecare petic de zăpadă, la drumul destul de înzăpezit de la intrarea în sat și la calea ferată peste care trebuia să-ți faci avânt să treci, ca să nu rămâi, Doamne ferește, blocat între șine.

Ei, dar a ajuns Moșul cu bine la copii, puțin întârziat, dar iertat de cei care ne așteptau nu de la 12, cum era planificat, ci încă de pe la ora 10! Eu mai aveam pe completat pachetele, așa cum se cuvine, domnul Bîlbă mă ajuta, Moșul avea de îmbrăcat costumul de gală, domnul Urtoi trebuia să monteze stația, Alexia se juca cu copii și dădea autografe, Iustinian alerga printre noi cu aparatul, Andreea monitoriza atmosfera, iar Anca a început să facă din baloane săbii, pălării, flori, căței și alte minunății! Copiii, dar și părinții lor, au fost de-a dreptul fascinați de fiecare moment, din toate cele care au urmat!

Când a intrat Moșul în biserică, prin altar, s-a auzit un Oaaaaaa!!! general. Pentru că mulți dintre copii spuseseră că nu l-am văzut niciodată pe Moș Crăciun în persoană! Na, că acum era Moșul în persoană! Moșul care, după ce s-a schimbat, a venit cu sania trasă de cai! Biserica a răsunat de colinde, special pentru Moș Crăciun, apoi s-a făcut liniște, când a început să cânte Alexia! Copiii ascultau o vedetă! Dar, nu o ascultau de la radio sau televizor, ci o aveau în fața lor, la fel ca și pe Moșul cel bun! Până nu le-am făcut semn să se miște puțin, nici nu îndrăzneau să se clintească din încremenirea lor!

Partea cu darurile a fost minunată! Din nou se auzea câte un Oaaaaaaaaa!, atunci când cei strigați își primeau cadourile și observau cât sunt voluminoase, greluțe și consistente! Unii dintre copii au vrut în brațele Moșului, alții au fost mai rușinați, unii au spus o poezie la ureche, alții au recitat sau au cântat din toți rărunchii! La final, rămăseseră vreo 20 de cadouri nedate (din 90!). Când am întrebat cine n-a primit sacoșică, s-au înfățișat vreo zece – ori netrecuți pe listă, ori vizitatori prin Lunca Rateș, în acele zile. Așa că – doar zece sacoșe au mai rămaas, efectiv, nedate.

Copii au mâncat apoi brioșe, dar și alte prăjiturele de post, au băut suc, au învățat să modeleze, la rândul lor, baloane. Au fost fericiți! Fericită am fost și eu, când am recunoscut o parte bună dintre hainele cu care erau îmbrăcați – ca fiind din tot ceea ce, împreună, le-am trimis!

Am plecat înapoi, spre Iași, eliberați! De bagaj și de stres! Am plecat înapoi, spre Iași, încărcați! De emoție, de împlinire, de zâmbetele și de lumina din ochii copiilor!

Mulțumesc, din suflet, Alexia! Mulțumesc, Anca! Mulțumesc, Andreea! Mulțumesc Ionuț și Iustinian! Mulțumesc, domnilor Bîlbă și Urtoi! Mulțumesc tuturor celor care ați dat din puținul vostru și care ați făcut ca Globurile cu suflet din acest an să nu fie doar un dar simbolic, ci unul cu adevărat bogat! Garantat, copiii nu vor uita prea curând ziua de sâmbătă, 22 decembrie 2012, când ceva nemaiîntâlnit s-a petrecut în satul lor!

Părintele Ilie Caraghiaur și preoteasa Gabriela vor avea, în continuare, mult de muncă. Deocamdată, au mai rămas cu rezerve – de haine, jucării, dulciuri și cu ceva mai mult de 10 lei – la care vor mai adăuga, poate, bănuți, să scoată copiilor poze pe hârtie. Le trebuie și rezerve de timp și de răbdare, de înțelegere și de putere pentru a continua misiunea, alături de copii, dar și de oamenii mari! Pot schimba multe în bine! Să-i ajute, în continuare, Dumnezeu și Sfinții Împărați Constantin și Elena!

[Sursă foto & video: Iustinian Popa]

Citeşte şi:

* Globuri cu suflet – început de bucurie

* Globuri cu suflet – din culise

6 comentarii

  1. Scumpa, ceea ce ai facut tu reprezinta o munca titanica! Sunt mandra ca exista in viata mea o persoana cu inima si puterea ta de munca si daruire! Mii de felicitari!!!! Sa te ajute Maicuta Domnului in toate!

  2. Scumpa mea, in primul rand Felicitarile mele tie , vointei tale nemarginite de aface bine si de a aduce zambete intr-un satuc uitat.
    In al doilea rand…abia acum, astazi am apucat sa redeschid net-ul „calumea ” 🙂 si a citesc si eu una alta …si sa ma bucur si minunez de faptele tale.
    In al treilea rand.. Felicitarile mele tuturor celo care s-au implicat si au facut posibila asa o reusita.
    Te imbratisez cu drag si Sarbatori Fericite in continuare…si..sa ne vedem cu bine la anul…la noi campanii…Ma inclin, my friend! >:D<

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *