Campania trece, prietenia rămâne

Am o bucurie enormă, atunci când pornesc o campanie și când observ că lumea-i bună! Bucuria devine împlinire, când încep să fac bilanțul. Iar împlinirea se transformă în emoție mai mare decât aș putea exprima în cuvinte – atunci când faptele bune trec granița unei acțiuni pornite în punctul A și încheiate în punctul B.
Despre Alexandra-Denisa, copilul-fluture, am scris în luna mai. Atunci, am pornit cu un gând minim, acela de a strânge 600 de lei. Atâte de multe s-au strâns și atâtea cumpărături am putut să fac, încât nu încetez nici acum să mă minunez. Fluturașul și familia dragului copil au devenit parte din mine. Și, nu doar din mine. Mai mulți prieteni și-au făcut, bieții, de atunci – ei, obișnuiți doar să fie arătați cu degetul! Țin, în continuare, legătura cu ei și lupt, din umbră, pentru un dram de viitor al Alexandrei. Nu știu cum va fi dar, cât stă și în puterea noastră să fie bine, avem de luptat!
Pe acest principiu a continuat să le pese și oamenilor minunați din Montreal, Quebec. Celor care s-au implicat atunci și care n-au uitat să se intereseze mereu.

Grație firmei Atlas Remus Ltée, un pachet a fost transportat, gratuit, de peste mări și țări, la noi acasă! Un pachet pornit de către Zenaida Dima, cu ajutor de la Roxana Mastacan. În pachet erau daruri pentru campania în curs, dar și o sacoșă consistentă pentru fluturaș! Mulțumesc! Mulțumesc din suflet! E nemaipomenit! După șapte luni, pe Șapte pietre se mai ține cont de postări și de informații pe care alții le-ar putea considera… expirate! După șapte luni, oamenii adevărați rămân OAMENI!

Nu pot să descriu bucuria mamei, atunci când le-am dat pachetul. Nu pot să descriu și nici poza nu arată întru totul zâmbetul sincer al fluturașului! Uite, mami, din astea de pus în ochi, care se terminaseră! Uite, mami, câte sunt!, exclama Alexandra, ca un om trecut prea mult și prea devreme prin suferință…

Degetele fluturașului încep să se lipească și parcă nimeni nu mai poate prelua controlul realității. Bule se fac neîncetat, pe corp, dar și la nivel intern. Nevoile sunt zilnice. Boala e consumatoare. Durerea e mare… Și, totuși, parcă se poate trece mai ușor prin toate, când știi că există prieteni. Sprijin. Credință. Îmi doresc un an nou fericit pentru fluturaș și pentru familia sa! Știu că se poate!

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *