Dor de tara

Am fost un copil crescut in fata blocului, care-si ocupa timpul adunand capace si melci, jucand ascunsa si sapte pietre. Spre deosebire de copiii din ziua de astazi, care parca-s mult mai tristi ca noi, eu eram fericita.
Imi lipsea, totusi, ceva. Viata la tara. Singua bunica, din partea mamei, locuia in alt oras, dar tot la bloc. Tata isi are originea in indepartata Oltenie. Acolo, am ajuns de prea putine ori, pentru ca bunicii nu mai traiau, iar drumul era naucitor. Mergeam o zi intreaga, schimbam doua trenuri si o cursa. Nu puteai face jocul asta de cate ori iti venea cheful…Cand l-am cunoscut pe George, am cunoscut si tara. Cu multa retinere din partea lui, care se temea sa ma scoata din puf. Cu multa retinere din partea viitorilor socri (adica, a celorlalti parinti ai mei), care aveau emotii ca le va intra pe poarta o oraseanca, sau ca inainte de oraseanca vor intra un nas pe sus si o spranceana incruntata.
Cred ca, dupa ce m-au vazut, isi faceau cruci prin spatele casei. Eram atat de fericita! Luasem toate animalele la iubit/ chinuit/ fugarit, urcam dealurile si culegeam flori, faceam poze la orice gaina si la orice ganganie. Eram un copil (mult prea) mare. Intr-un final, copilul lor 🙂.
Spre deosebire de ei, pentru care viata la tara inseamna si munca pe rupte, eu am primit si m-am bucurat mereu de aspectele frumoase, relaxante si odihnitoare ale acestui tip de trai.

In alti ani, in aceasta perioada, dadeam o fuga la Magiresti. Ma jucam cu mieii si cu iezii, ii mangaiam, ne pozam impreuna, alergam cu ei si imi reincarcam bateriile.

In acest an, prioritatile s-au schimbat. Vom ajunge la tara mai incolo, dupa Paste.

Pana atunci, mi-am potolit dorul uitandu-ma la poze. Cate amintiri! Cati miei si iezi au trecut prin mainile mele! 🙂

Vezi si:
*** Povestea mielului de Paste
*** Si iezii au povestea lor
*** Viata la tara
Si, in general, sectiunea Vietati.

S-ar putea să-ţi placă şi...

2 comentarii

  1. Calde randurile tale, Anda! Intr-un timp in care de-abia ne gasim pe noi, mai greu sa ne gasim si dorurile. Mai ales cel de tara.

    Mi-ai trezit amintiri uitate. Multumesc. Si stii, am ras cu pofta inchipuindu-mi crucile facute repetat pe la spatele casei… 🙂

    Zile de sarbatoare pline si frumoase sa ai!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *