III. Nevoia de prieteni
Ziua de școală s-a terminat, iar restul timpului a stat sub semnul împărțirii pe meserii… Așa ceva nu se uită!
Amurgul s-a lăsat pe nesimțite. Soarele a dispărut într-o baltă sângerie, ce se revarsă pe coama dealului. A trecut o zi de toamnă deosebit de frumoasă, pe care acasă aș fi petrecut-o la muncile câmpului. Acum sunt aici, pe meleaguri străine și sunt trist, cum n-am mai fost niciodată. Stau pe banca de la intrare și privesc printre ulucile gardului. Băieții din anii mai mari încă se duc la cină.II. Deziluzie și speranțe
Este o dimineață frumoasă de septembrie. Până la ora nouă suntem liberi și, de aceea, în curte este mare animație. În stradă, un grup de băieți stau ciorchine în jurul unui elev din anul al treilea, care vorbește gesticulând. Are un glas plăcut, melodios.
I. Adio, copilărie!
Dormitorul este înalt și spațios. Are cincisprezece paturi și, în zece dintre ele, dormim câte doi. Pereții proaspăt văruiți răspândesc un miros înviorător, iar așternuturile albe excită și ele simțurile cu emanații de sodă și clor. Becurile au fost stinse de multă vreme, iar prin ferestre pătrunde puțină lumină sfântă și binefăcătoare. Ambianța de aici este caldă, prietenoasă și-mi dă curaj. Invidiez colegii care au trecut deja în lumea viselor. Mie totul mi se pare neobișnuit și stări felurite mă poartă în vârtejul amețitor al gândurilor. Unele-s agreabile, triumfătoare, ca urmare a reușitei la examen, iar altele, date de ineditul situației, sunt confuze și chinuitoare. Încerc să mă liniștesc, reconstituind evenimentele care m-au adus pe aceste meleaguri.
Ștefan Epure: Viața-i frumoasă, băieți!
Ștefan Epure e tata. Proful acela care a ajuns la catedră, după ce-a trecut printr-o groază de încercări. E copilul care a ales mucul de creion în locul unui ciomag zdravăn de cioban. Copilul fără posibilități financiare, dar cu vise multe. Care a pășit temător și, deopotrivă, cu mult curaj, în necunoscut.
Nu a avut deloc un drum lin. Până la liceu și la facultate, a făcut o școală profesională și a muncit ani întregi în uzină. A reușit să ajungă, totuși, mare – dar, și mai important, a reușit să păstreze în suflet farmecul extras din greutatea acelor vremuri.
Ștefan Epure – profesor la infinit si un pic de pensionar
Sufrageria noastra, luata pe nepregatite, n-a fost niciodata un loc de primit musafirii. Ea a reprezentat mereu o camera de studiu. Masa a fost plina de carti, manuale, caiete, hartii si hartiute. La ea s-au facut planuri si planificari, s-au corectat lucrari, s-au impletit destine. Nu stiu ce avea Ștefan Epure, tata, mereu de innoit, de pregatit, de aranjat. Pentru fiecare ora. Pentru fiecare clasa. Pentru fiecare elev.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
