Viata-i frumoasa, baieti!

Intr-o zi, sotul surorii mele a coborat de la munte, pentru a cauta un cioban la oi. Era sarbatoare si la noi erau adunati multi vecini si rude. S-a facut liniste, ca prin farmec, si el m-a chemat in fata tuturor. Cumnatul tinea in mana un ciomag cu maciuca aurie, ghintuit si incrustat cu figuri cum nu mai vazusem. Din chimir a scos un muc slinos de creion. A pus cele doua obiecte jos, chiar sub ochii mei. Mi-a zis:
– A venit vremea sa alegi. Daca te hotarasti sa mergi cu mine, ciomagul este al tau. Daca nu, si intorcand privirea dispretuitoare, iei creionul!…
Privirea nu mi se dezlipea de bata. Imi dorisem, ca orice copil, una frumoasa, dar aceasta intrecea inchipuirea mea. O aveam asa de aproape, un simplu gest daca faceam, era a mea. Mintea a inceput sa lucreze febril. Toti ma priveau curiosi, asteptand alegerea. Intr-o clipa, mi-am vazut viitorul, daca as fi luat ciomagul. As fi ramas ca toti ceilalti din sat. Varful acela urat de creion insemna necunoscutul, posibilitatea de a continua aventura cunoasterii.
M-am decis greu si aproape mecanic, cu o miscare agitata, am ridicat creionul. La cei prezenti am surprins mirarea intiparita pe chipuri, doar la cativa putina intelegere.

[fragment din Viata-i frumoasa, baieti! de Stefan Epure – tata 🙂 ]