Luna de pe #CerulDeLaEtajul6
Mă declar mulțumită. Și recunoscătoare. Nici în perioadă de coronavirus, nici în perioadă în care am exagerat cu pozatul soarelui – luna cea minunată nu mă ocolește! E vremea să admir luna de pe #CerulDeLaEtajul6. Și nu oricum, ci din pat! E vremea aceea în care
Apusul dintr-o zi de luni
Apusul dintr-o zi de marți
A trecut ceva timp de când n-am mai pozat de la fereastra mea.
A trecut ceva timp de când nu m-am mai bucurat de un apus.
Azi… azi era vremea!
Cerul ce mi s-a oferit în dar
Aseară stăteam într-un balcon. Aveam o bere cu lămâie în mâini și o priveliște… îmbătătoare în fața ochilor. Nu… berea nu a avut nicio vină și nici un efect. Însă muntele, pădurea, toate nuanțele acelea de verde pe care le ador, aerul tare și tare bun mă făceau să-mi doresc să nu mai plec de acolo. O, Doamne!, am gândit. Mâine seară voi reveni între betoane. Mâine seară mă voi așeza pe pat și voi revedea blocul din față…
Uitasem, biata de mine, că și fereastra camerei mele îmi poate oferi daruri de preț.
Luna – musafirul din odaia mea
Ieri toată lumea vorbea despre fenomenul luna uriașă. Eu n-am simțit că e cazul. Nici să vorbesc, nici să o văd, nici s-o chem, nici s-o caut. Ba chiar ocolind niște fotografii cu luna, am avut o mică tresărire. Hei! Ce se întâmplă? Cum te mai simți tu, în suflețelul tău?, m-am întrebat… 🙂 Adică, eu, fana lunii și fana stelelor, săream nepăsătoare peste o lună maaare?!
Sunt bine, mi-am zis. Prea bine! Și-atunci, nu știu cum să explic, am simțit că, de data asta, nu eu trebuia s-o chem sau s-o caut. Am simțit că nu e nevoie să mă zbat, să dau norii la o parte.
Cu barca prin Alexandru
Cer de după ploaie