Iubirea necondiționată nu e cocoloșeală fără limite
Iubirea necondiționată e bună. Și diferită de alte presupuse iubiri. Supra-cocoloșeala dăunează grav copiilor noștri! Tocmai lor, celor pe care ne propunem să-i ferim și de propria umbră! Nu mai bine îi asigurăm că le vom fi întotdeauna alături, la bine și la rău? Nu mai bine îi lăsăm să cunoască ambele fețe ale unei monede? Să știe ce înseamnă da, să știe ce înseamnă nu? Să știe cum să reacționeze în fața unui comportament neprietenos – să facă diferențe între o stare proastă de moment a cuiva și între o stare generală proastă? Între o greșeală și un abuz? Între o chestiune în care și copilul trebuie să-și vadă erorile și una în care el e complet nevinovat?
Datoria noastră, de părinți, este să iubim necondiționat. Dar să iubim! Nu să facem totul în locul copiilor.
Înmormântarea unui prunc – o lecție dură de parenting
Participarea la înmormântarea unui prunc este o lecție dură de parenting… O lecție care te face să-ți zboare gărgăunii din cap! O lecție care te face să te întrebi ce te-apucă atunci când, acasă fiind, te enervezi din toate stupizeniile. Atunci când îți pierzi răbdarea și cheful de a fi calm și iubitor cu pruncul tău sănătos și voios.
De ce atunci când toate-s bune nu reușim să găsim timp suficient pentru copiii noștri? De ce nu învățăm alături de ei puterea de a trece repede, repede, cu drag și cu zâmbet peste toate mărunțișurile? De ce permitem certurilor, încruntărilor, tonului ridicat, lipsei de energie să ne secătuiască și să ne răpească atâtea clipe ce-ar putea fi mult mai bune?
Nu e vorba că nu ne-am iubi copiii. E vorba că
Notițe de la Conferința Națională de Parenting „Părinți și copii”
Și-am participat sâmbătă, pe 13 aprilie. Conferința a avut ca moderator pe Izabela Marinescu – jurnalist și realizator al emisiunii „Parenting XXI” la Canal 33. Eu îi voi spune, însă, Izabela Caragea, așa cum am cunoscut-o pe cea care era cândva prezentatoare a știrilor la televiziunea ieșeană TeleM! 🙂
A avut Izabela ceva treabă pe parcursul întregii zile, căci a stat față în față cu invitați unul și unul, alături de care a analizat provocările și bucuriile de părinte. De părinte, în general, de părinte al copiilor din generația Alpha, în special.
Sunt multe de povestit și m-aș lăsat păgubașă din prima, dacă aș gândi să vă spun totul. Așa că nici n-o să încerc. Însă, în spiritul celor Șapte pietre, în dreptul fiecărui invitat de la Conferință voi prezenta câte șapte idei pe care mi le-am notat.
Generația Alpha sub lupă. Și o conferință despre copiii ale căror meserii nu s-au inventat încă
Sunt mama unei minunății care s-a născut în 2010. Adică în primul an ce a dat startul Generației Alpha. Se spune despre copiii Alpha că vor reprezenta generația cea mai numeroasă de până acum – și, direct proporțional, cea mai plină de provocări. Spre deosebire de noi, cei născuți după 1980 și numiți Millennials, copiii aceștia sunt născuți să fie lideri.
Dar liderii buni se nasc și cresc alături de părinți buni, mereu informați, mereu curioși, mereu adaptați și conectați la propriii copii. Generația plină de provocări ne provoacă, astfel, în primul rând pe noi. Nu doar să o „suportăm”, nici doar să o iubim necondiționat
Tu îți iubești copilul? Mai gândește-te!
Ne tot amăgim că suntem moderni, că facem cursuri de parenting, că știm cum să motivăm și să iubim necondiționat copiii, că putem rezista unor tentații de a-i lovi, pedepsi, umili, că suntem mai șmecheri decât părinții noștri, mai răbdători și mai culți, că apelăm deschis la ajutor specializat pentru a-i încuraja pe cei mici să scape de frici și depresii. În realitate, la bază am rămas la fel de putrezi – sau poate suntem chiar mai rău decât am bănui. Căci nu-i suficient să știi teorie, nici să iubești copilul punându-l într-o bulă de cristal, care să-l ferească de factorii externi.
Culmea e că factorii externi cei mai apropiați rămânem tot noi, familia, părinții, împreună sau separat, cu toate bunele și relele noastre, cu toate neputințele noastre, cu toți bolovanii pe care-i purtăm după noi, de-a lungul vieții… și pe care-i descărcăm, mai rar sau mai des, pe umerii pruncilor din dotare. Nu ne iubim copiii doar prin a-i aduce pe lume – ci și prin felul în care îi aducem pe lume. Nu ne iubim copiii numai cu jucării, dulciuri și bani… și cu timp oferit printre picături. Nu ne iubim copiii doar la ocazii speciale, când ne fac pe plac și-s, vorba aia… cuminți – că ne lasă pe noi în pace.
În ultima perioadă am început să observ tot mai multe dovezi de neiubire…
Suntem supereroi pentru copiii noștri? Cum îi creștem frumos și cum le gestionăm emoțiile?
În momentul în care ne creștem copiii ca pe niște prinți și ca pe niște prințese, îi pregătim să fie nefericiți. Căci noi nu putem să-i protejăm de viață – însă îi putem pregăti pentru ea. Așa și-a început discursul psihoterapeutul Anda Păcurar, la întâlnirea oamenilor faini de la Junior Chamber International Iași, „Cum să devii supererou pentru copilul tău”.
În cadrul prezentării sale, care a avut tema „Cum să crești un copil independent și cu siguranță de sine”,
Oana Moraru vine la Iași, în cadrul Maratonului de Sănătate Secom
O urmăresc pe Oana Moraru de ceva timp, cu interes și cu destul de mult dat din cap, a aprobare. Ba mi-am și lipit acum un an, pe dulap, niște gânduri/ sfaturi de la ea. Era înainte de a începe Maria clasa pregătitoare… și mi-am zis că e bine să le am la vedere și să nu le uit când mă voi prinde în vâltoarea școlii și-a nebuniilor, a pretențiilor exagerate de la copii și a spaimelor.
O urmăresc pe Oana Moraru și-am vrut să și particip la o conferință pe care a susținut-o la începutul anului în Iași – dar pentru că a fost destul de scump biletul, am rămas doar cu dorința. Iată, însă, că Oana Moraru revine la Iași, în cadrul unui eveniment la care participarea este gratuită, grație companiei românești Secom – lider de autoritate în soluții de medicină integrativă pentru un stil de viață sănătos.
Maratonul de Sănătate Secom, așa se numește întâlnirea-dialog care va avea loc sâmbătă, 7 octombrie, începând cu ora 11.00, la Palas Mall – în Sala Mozart de la Congress Hall.