Am slăbit… citind o carte!
Acum ceva timp, citeam și băgam ciocolată multă în mine… pentru că despre asta era cartea. Din fericire, n-am apucat să mă îngraș suplimentar. În ultimele zile, cât mi-am făcut timp să citesc, printre picături, am slăbit două kilograme. Poate părea a fi o vrajă, dar nu e. Nici vrăjeală nu este. Cântarul nu minte :).
Noul cod al bunelor maniere
Se spune că-i un ghid actualizat, pentru un comportament adecvat. Așa că acest ghid, pe lângă sfaturi despre cum să te comporți la o petrecere, cum să tușești sau cum să saluți mai frumos, aduce reguli de comunicare și pentru mail-uri, sms-uri sau vorbitul la telefonul mobil.
Noul cod al bunelor maniere este semnat Silke Schneider-Flaig și, la citirea lui, am trăit tot felul de stări. Unele reguli sunt la mintea cocoșului și destul de accesibile pentru toată lumea. Altele ar fi ciudate, chiar și pentru mine, dacă le-aș vedea prea des puse în practică :).
Clubul iubitoarelor de ciocolată
Aș vrea să spun că nu am mâncat prea multă ciocolată în aceste zile. Aș minți :). Aș vrea să cred c-am învățat mai multe despre ciocolată și că sunt un mic expert, de acum. M-aș înșela. În ciuda descrierilor care-ți lăsau gura apă, a explicațiilor și a feluritelor nume și rețete – pentru mine, ciocolata rămâne ciocolată – și atât. Bună. Dorită. Departe, însă, de a deveni o obsesie.
Am citit Clubul iubitoarelor de ciocolată, de Carole Matthews. Surprinzător – un bestseller, din 2007. Cele peste 450 de pagini se răsfoiesc foarte ușor. Sunt scrise cursiv, simplu. Cu patos, cu amuzament, cu acțiune, cu lacrimi, cu iubiri și deziluzii, cu frânturi de speranță și noi piedici. Capitolele sunt scurte și nu-ți solicită intelectul peste măsură. O pauză publicitară este de ajuns, cât să te ajute să mai parcurgi un fragment din viața zbuciumată a celor patru protagoniste – membre ale unui club al iubitoarelor de ciocolată. Viața e zbuciumată, pentru simplul motiv că protagonistele sunt femei. Iar zbuciumul se mai domolește, numai cu doze consistente din drogul lor preferat.
Inteligenţa emoţională la locul de muncă
Am scris, mai demult şi cu foarte mare drag – despre inteligenţa emoţională. Este un subiect care mă pasionează şi care m-a făcut să pot spune şi despre mine că… sunt inteligentă! 🙂 Lăsând gluma la o parte, inteligenţa emoţională este o componentă extrem de importantă a vieţii noastre.
De aceea, atunci când am intrat în posesia cărţii Inteligenţa emoţională la locul de muncă am lecturat-o din scoarţă în scoarţă. Sincer, mie mi s-a părut destul de firesc tot ceea ce se scrie Paz Torrabadella acolo. În acelaşi timp, am conştientizat faptul că prea puţini se folosesc, cu adevărat, de inteligenţa lor.
Romania – prin ochi de roman
Romania este o tara neodihnita.
Lipsa de ragaz istoric si-a spus cuvantul. Oboseala de a fi roman a devenit indiferenta, pentru ca, apoi, sa o traim astazi in mod difuz, ca pe o rusine. Usor jenati de romanitatea noastra, ne strecuram prin lumea moderna, ca si cum am purta o haina veche. Deplinatatea de a fi roman, ca model interbelic al acestui neam, pare o statuie distrusa barbar de „vitejii” contemporani, incalecati pe caii iuti ai lipsei de constiinta.
Procesul de nationalizare al identitaii romanesti s-a facut la inceput sub senilele de tanc comuniste, astazi, prin rapiri de suflete la cantecele de sirena ale unei lumi fara contur.Mi-am facut, cum am putut, un catarg, de care m-am legat, strigandu-le sirenelor:
– Mintiti! A fi roman este o frumusete a lumii![fragment din Despre omul frumos – Dan Puric]
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
