III. Nevoia de prieteni
Ziua de școală s-a terminat, iar restul timpului a stat sub semnul împărțirii pe meserii… Așa ceva nu se uită!
Amurgul s-a lăsat pe nesimțite. Soarele a dispărut într-o baltă sângerie, ce se revarsă pe coama dealului. A trecut o zi de toamnă deosebit de frumoasă, pe care acasă aș fi petrecut-o la muncile câmpului. Acum sunt aici, pe meleaguri străine și sunt trist, cum n-am mai fost niciodată. Stau pe banca de la intrare și privesc printre ulucile gardului. Băieții din anii mai mari încă se duc la cină.II. Deziluzie și speranțe
Este o dimineață frumoasă de septembrie. Până la ora nouă suntem liberi și, de aceea, în curte este mare animație. În stradă, un grup de băieți stau ciorchine în jurul unui elev din anul al treilea, care vorbește gesticulând. Are un glas plăcut, melodios.
I. Adio, copilărie!
Dormitorul este înalt și spațios. Are cincisprezece paturi și, în zece dintre ele, dormim câte doi. Pereții proaspăt văruiți răspândesc un miros înviorător, iar așternuturile albe excită și ele simțurile cu emanații de sodă și clor. Becurile au fost stinse de multă vreme, iar prin ferestre pătrunde puțină lumină sfântă și binefăcătoare. Ambianța de aici este caldă, prietenoasă și-mi dă curaj. Invidiez colegii care au trecut deja în lumea viselor. Mie totul mi se pare neobișnuit și stări felurite mă poartă în vârtejul amețitor al gândurilor. Unele-s agreabile, triumfătoare, ca urmare a reușitei la examen, iar altele, date de ineditul situației, sunt confuze și chinuitoare. Încerc să mă liniștesc, reconstituind evenimentele care m-au adus pe aceste meleaguri.
Ștefan Epure: Viața-i frumoasă, băieți!
Ștefan Epure e tata. Proful acela care a ajuns la catedră, după ce-a trecut printr-o groază de încercări. E copilul care a ales mucul de creion în locul unui ciomag zdravăn de cioban. Copilul fără posibilități financiare, dar cu vise multe. Care a pășit temător și, deopotrivă, cu mult curaj, în necunoscut.
Nu a avut deloc un drum lin. Până la liceu și la facultate, a făcut o școală profesională și a muncit ani întregi în uzină. A reușit să ajungă, totuși, mare – dar, și mai important, a reușit să păstreze în suflet farmecul extras din greutatea acelor vremuri.
Am carte cu Domnul Tic! :)
Se aseamănă, se completează şi creează poveşti în locuri şi în situaţii în care alţii ar putea trece, nepăsători, cu vederea. Laura şi Andrei l-au făcut faimos pe Tic, iar Tic i-a răsplătit, devenind personaj în scrierile de poveste ale Laurei şi în fotografiile de poveste ale lui Andrei.
ȘOC! S-a lansat Fonoteca Excelenței!
Ne-am tot obișnuit cu gândul că jurnaliștii-s setați pe rău. Pe sânge și pe false modele. Pe o fugă continuă după senzațional. ȘOC! Există și excepții! Deloc puține! Există și jurnaliști care nu uită că sunt, în primul rând oameni – că lucrează pentru oameni și pentru sufletele lor. Există și jurnaliști care luptă contra curentului și care vor să scoată la înaintare adevăratele modele. Din tabăra aceasta face parte și Raluca Daria Diaconiuc – una dintre cele mai de demult colege de-ale mele, din vremea Radio Iași.
Recenzia unei… Istorii de sub covor
Editura Adenium mi-a lansat o dublă provocare! Într-un timp foarte, foarte scurt, am avut de citit 70 de cărți într-una singură! Astăzi este vineri. Prilej pentru ca provocarea să continue, cu o recenzie. De la mine, pentru voi!
Vă prezint, așadar, Istoria de sub covor – dezbateri istoriografice, o lucrare semnată de Ovidiu Pecican și publicată la Editura Adenium, în Iașul lui 2013.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
