Şi românii altfel au talent
Îmi plac, mereu, momentele în care talentul bate… faţa! Îmi place să descopăr oameni care, prin talentul lor, reuşesc să zdobească bariere. Îmi plac surprizele frumoase, în aceeaşi măsură în care îmi displac rânjetele mizerabile şi aroganţa.
E un fel de vorbă nescrisă, dar cunoscută. Dacă eşti urât, ciudat, altfel – eşti considerat, automat, şi prost, măscărici, patetic. Văzându-i pe frumoşi, pe buni şi pe deştepţi cum privesc de sus, cu greaţă maximă, uneori mi se face milă. Şi frică. Îmi imaginez cum omul, pus singur pe scenă, împotriva curentului, va fi făcut terci. Huiduieli, vorbe aruncate aiurea, privire cu juma’ de ochi… dispreţ – toate armele sunt pregătite! De fapt, unele dintre ele sunt şi folosite, cât de mult se poate, chiar înainte de a se da startul!
Ai dăruit Alexandrei un strop de viaţă!
Ieri, am fost la spital – în vizită la Alexandra. I-am transmis toate gândurile bune şi frumoase de la tine, i-am spus că multă lume o cunoaşte şi o iubeşte, că toţi ne rugăm pentru ea. Că ne dorim să treacă peste necazuri, să se întoarcă la şcoală, să crească mare, să fie sănătoasă şi fericită!
Am avut bucuria de a o întâlni pe Alexandra într-una dintre zilele în care se simţea mai bine – în care a stat aproape două ore în camera de joacă şi apoi a cerut mâncare. Mie mi-a zâmbit încă din prima clipă! M-a cercetat curioasă, mi-a răspuns la întrebări, a intrat în jocul meu şi mi-a sorbit poveştile pe care i le-am spus. Mi-a mărturisit că personajele preferate din desenele animate sunt Căpşunica şi Barbie. Şi-am mai aflat de la ea că, atunci când va creşte, vrea să se facă poliţistă!
Mama Alexandrei e terminată, săraca şi, în acelaşi timp, este o femeie extraordinar de puternică! Mi-a spus că nu-i va ajunge viaţa să mulţumească pentru tot ceea ce face lumea pentru fetiţa ei! M-a rugat ca, şi pe această cale, să vă mulţumesc! Tuturor şi fiecăruia în parte pentru fiecare gând, fiecare încurajare, fiecare bănuţ!
Şi… apropos de mulţumiri… e rândul meu să mulţumesc! Ţie, şi ţie, şi ţie! Pentru cei 1.170 de lei adunaţi în campania de pe blog, pentru alţi bani, mulţi!, oferiţi direct în conturile Alexandrei, pentru mediatizarea cazului ei, pentru rugăciune, pentru implicare, pentru tot!!! Nu vreau să vorbesc doar aşa, la general – ci vreau ca, măcar pe scurt, să amintesc zbuciumul ultimelor săptămâni:
Fără violenţă!
Mă enervează felul în care un protest paşnic şi civilizat degenerează în lupte de stradă. Mă enervează faptul că oamenii nu sunt lăsaţi să-şi spună of-ul şi sunt înjunghiaţi chiar de semeni de-ai lor. Mă enervează că niciodată mesajul nu e înţeles – ori măcar auzit – de cine trebuie.
Respect pe toţi cei care au participat, în aceste zile, la proteste. Pe cei care au îndurat frigul, au strigat şi au stat drepţi. Mi-e silă de cei care au instigat la violenţă – cei din faţă şi cei din ascuns. Se vede clar, chiar şi din puţinele imagini difuzate la TVR, că lumea poate fi calmă. Şi educată. Însă apar unii… care aruncă pietre, cărămizi, sticle, orice… în numele mulţimii. Pentru că aşa ştiu ei să facă dreptate şi pentru că li se permite să-şi facă dreptate în felul acesta. Din cauza lor (ori datorită lor…) se va putea spune că protestul a fost unul al huliganilor. Şi aşa se uită mai uşor ideea de bază – aceea care a scos lumea în stradă.
Instigatorii sunt împărţiţi în trei categorii.
Vând spaţiu pe blog pentru O VIAŢĂ – viaţa Alexandrei!
De curând, am vorbit despre visul meu. Acela de a demonstra că putem fi OAMENI – în fiecare zi. Tot recent am scris şi despre Alexandra – o fetiţă de 7 ani, din Dorohoi care, după ce-a intrat în clasa întâi a aflat că trebuie să abandoneze şcoala pentru a petrece timp mult şi dureros prin spitale, într-o luptă nedreaptă cu viaţa. Alexandra are leucemie acută mieloblastică.
Despre lacrimi
Am fost, mereu, o plângăcioasă. Mi-am promis de zeci şi sute şi catralioane de ori că n-o să mai vărs lacrimi în toată viaţa mea! Nici măcar o lacrimă. Şi m-a ţinut. Uneori, două săptămâni… alteori, două ore… Motive s-au găsit şi încă se găsesc. De necaz sau de bucurie, impresionată de un minut special sau de o dramă, într-un moment de furie sau, pur şi simplu, din dorinţa de a mă descărca.
Lacrimile. Au nevoie să iasă și ele la suprafață. Am plâns singură, în camera mea, dar şi în faţa altora, oferindu-le satisfacţie. Am preferat, în schimb, să plâng şi să pot spune ce am de spus, decât să simt un nod în gât, să-mi sugrum lacrimile şi să las o discuţie neterminată. De multe ori, am greşit. În alte rânduri, m-am felicitat pentru curajul şi nebunia ce-au răbufnit din lacrimi. De fiecare dată au urmat, logic, noi şi noi promisiuni care să-mi ţină ochii uscaţi. Pentru încă două săptămâni… pentru încă două ore.
Stop sinuciderii! Alege viaţa!
Mi-am încheiat săptămâna scriind despre morţi… şi despre morţi în viaţă. Încep o nouă săptămână, se pare, în acelaşi ton, referindu-mă, de data aceasta, la oamenii care aleg să moară. Nu voi judeca şi nu voi arunca pietre… Însă, nici nu voi susţine vreodată că sinuciderea este o alternativă în viaţa cuiva. Aflarea veştii că Mălina Olinescu s-a aruncat de la etaj astă noapte m-a terminat. O ştiu şi-am urmărit-o mereu, din vremea Şcolii vedetelor şi până săptămâna trecută, când a cântat, ca în fiecare emisiune, la Dansez pentru tine. Deşi nu mai era la modă (pentru societatea hidoasă a zilelor noastre), eu o cunoşteam. Pentru mine – şi pentru mulţi ca mine – ea era o vedetă, în adevăratul sens al cuvântului.
Mi-e groază de tot ceea ce a fost în mintea şi în sufletul ei. Mi-e groază c-a ales să refuze, din start, posibilitatea mântuirii. Îmi pare rău pentru ea şi mi se rupe inima pentru mama ei… Îmi pare rău de toată perioada ce va urma, când Mălina va redeveni… ştire de primă pagină. Ideea sinuciderii va fi, din nou, transformată într-un model şi toţi se vor trezi să bârfească vrute şi nevrute…
Într-un asemenea context, hop şi eu!, încep să scriu.
Globuri cu suflet – din suflet!
Îţi arătam luni cu ce mă ocup, însă n-am avut atunci timp de amănunte. Am făcut o muncă de sortare şi inventariere – nu foarte uşoară, dar cu satisfacţii mult peste ceea ce-aş putea exprima în cuvinte!
Campania Globuri cu suflet m-a adus mai aproape de oameni. De cei pentru care, alături de întreaga echipă, lupt, dar şi de aceiea care au decis, din exterior, să ne sprijine. M-a bucurat implicarea unor persoane la care nici nu visam. Şi voi vorbi, în continuare, despre cei ce m-au ales pe mine, intermediar, în fapta lor bună. Trebuie să precizez că oameni cu suflet sunt mult mai mulţi de atât!
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase