Nepăsarea – de la particular la general
Zilele astea, Iaşul e un oraş… fără stăpân. Circulând pe toate străzile şi străduţele, ţi se pare că unii dintre cei care ar fi trebuit să-şi facă datoria s-au ascuns… sub zăpadă! Şi-aş vrea să-i critic, să-i tot critic… şi uneori ma opresc. Pentru că-mi dau seama că e în zadar. Nu are de ce să-i doară sufletul. Nu e oraşul lor. Doar scaunul e al lor. O perioadă.
Mă opresc din criticat, nu pentru că i-aş înţelege, ci pentru că mă apasă o nedumerire şi mai mare. Cam cât o maşină plină de zăpadă, uitată de un om în parcare. Îi înţeleg şi-i felicit pe cei care, ştiindu-se copii în ale condusului, au renunţat la şoferie în această perioadă. Sincer, numai de ei nu mai era nevoie să patineze pe patru roţi! Totuşi, nu pot să accept atâta dezinteres!
Ce face porcul de revelion?
Din capitolul – discuţii adevărate.
Ea: Porcule!
El (cu o mândrie nemaipomenită în glas): Guiţ, guiţ!
Ea: Vrei să-ţi spun un secret? Un sfat, mai corect…
El: ?!
Surprize din septembrie
Nu respir doar rautate, ci si dreptate: treburi de mantuiala in Iasi
Zice lumea ca-s nebuna… Ca-s perfectionista, visatoare, critica. Ba, chiar, sub protectia si sub curajul anonimatului, unii ma fac penibila.
Sapte pietre e un blog cu de toate. De toate bune si de toate rele. Daca scot in evidenta niste greseli si niste mizerii – sunt impertinenta, din punctul de vedere al celor patati. Aceiasi patati aplauda, mai apoi, atunci cand nu ei, ci inamicii lor, fac subiectul discutiei. Eu nu am inamici. Nici prieteni. Nu judec. Dar, observ. Sa fie un defect faptul ca nu-mi pastrez observatiile pentru mine, ci le impart cu voi?…
Nu scriu doar de dragul de-a scrie si nu uit niciodata ce-am scris. De aceea, ma intorc, uneori la subiectele care au creat valva – sau furturi intr-un pahar cu apa, mai bine spus – ca sa vad care mai e realitatea. Dupa atata introducere – astazi m-am decis sa va prezint doua realitati. Pornind de la doua postari despre si din Iasi: Lanturi pentru Alexandru cel Bun si Noua colectie de banci – marca Parcul Copou.
Nepasarea, nesimtirea si (ne)parcurile pentru copii
Nu stiu ce se intampla cu/ in toate parcurile special amenajate pentru copii. Dar… m-ar interesa. Si, as prefera sa ma intereseze mai putin pe mine si mai mult pe cei care le au in subordine.
Nu este usor sa amenajezi un parc. Iti trebuie resurse, dorinta si implicare. Daca, toate astea au existat la inceput, de ce, dupa finalizarea lucrarilor se pune punct total, o palma in fund si nu mai preocupa pe nimeni ce se intampla cu investitia, cu munca si cu sacrificiul unor oameni? De ce, la final, se prezinta dosarelul – am amenajat X parcuri de joaca pentru copii – fara a-i mai pasa cuiva in ce stare mai este parcul dupa doar cateva saptamani de la deschidere si cat de ok sunt cei care ii intra pe poarta (sau direct prin gard…)?
Voi prezenta, in continuare, situatia a trei parcuri de joaca din cartierul Alexandru cel Bun.
Gratar cu mici si cu amenzi mari
Astazi s-ar putea scoate niste bani frumosi. Din amenzi. Sunt curioasa, totusi, daca lucreaza cineva.
Daca acei oameni care ar trebui sa stea cu biciul pe noi si sa ne oblige sa respectam natura si curatenia (daca, din nascare, suntem nesimtiti) au iesit la treaba sau zac si ei, scuipand seminte si dand foc padurilor.Happy Gunoi’s Day!
Poate ca e timpul ca azi sa ne indragostim de natura!
Sa iubim cosurile de gunoi si sa ne respectam!
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
