15 septembrie nostalgic
Ştiu că şcoala a început deja. Am şi scris despre asta – şi nu tocmai cu optimism… Totuşi, nu pot ca azi să mă abţin. Să te rog să rosteşti şi tu 15 septembrie şi să observi dacă ai vreo reacţie.
Pentru mulţi dintre noi, 15 septembrie este o amintire. Va fi şi o nouă descoperire – atunci când ne vom duce copiii la şcoală. Să rămânem, însă, la stadiul de amintiri. Pentru că am o surpriză. Două, de fapt 🙂
Şcoala (de ieri, de azi, de… mâine?)
Îmi amintesc că aşteptam, mereu, începutul şcolii, cu emoţie. Îmi amintesc că mi-a plăcut, întotdeauna, la şcoală. Îmi amintesc, cu drag, de profesorii pe care i-am avut. Îmi amintesc că am făcut parte dintr-o generaţie norocoasă. Am fost ultima serie care a scăpat de examenul de capacitate şi care a dat admitere normal, la liceu. Am fost ultima generaţie care a dat bacalaureatul în forma lui veche şi cunoscută de toată lumea. Mai târziu, în studenţie, am făcut parte din ultima serie care a studiat patru ani şi care a făcut un master de plăcere, nu din obligaţie.
După ce-am terminat şcoala – toate şcolile – am privit cruciş la ceea ce venea din urmă. Am zâmbit şi, cu o doză de inconştienţă, am strigat: După mine, potopul! Şi potop a venit. Şi nu se mai opreşte dezastrul a ceea ce mai numim noi astăzi – şcoala românească.
Surprize din septembrie