• Vorbe de duh

    Te simți eliberat după divorț? Dar cu rănile cum stai?…

    O să auziți pe mulți dintre cei care au trecut prin divorț de curând că răsuflă ușurați.se bucură, vezi, Doamne, ce bine e în libertate! Înainte de a-i crede pe cuvânt, priviți-le și alinați-le rănile.

    Nu intră nimeni într-o căsnicie direct cu gândul la divorț. Nu astea-s planurile de viitor atunci. Deci, n-ai cum să vezi că ți-a crăpat familia – și tu să nu mai poți de fericire.

    divorț - pahar de vin - singuratate

    Da, sunt unii oameni abuzați fizic și emoțional, și bravo lor dacă au avut tăria să iasă din cursa în care au fost prinși. Dar sunt și alte motive care duc la despărțire. Neimplicare, plictiseală, oboseală de a trage în aceeași direcție, înșelat, distanțat de prea mult bine. O anume inconștiență și-o lipsă de asumare, un mers pe încrederea că „mie nu mi s-ar putea întâmpla”. Dar se întâmplă. Și se supraviețuiește. Și, da, chiar te ajută Dumnezeu să te ridici și să mergi mai departe. Să fii bine!

    Însă, de aici până la a spune ce minunat e să fii divorțat e cale lungă. Și-i o negare a sufletului. Oricât de mult te-ai distanțat de fostul partener, oricât de bine ți-e fără el – și chiar îți va fi, mai devreme sau mai târziu! – e absurd să predai altora cursuri de divorț în sens de… eliberare.

    Să ajungi la divorț nu-i din lista planurilor de viitor

    Oricât n-ai mai plânge după vechea viață și după fostul partener, dacă ideea de familie a însemnat ceva pentru tine – exact pentru ideea aia, pentru familie, pentru zdrobirea ei n-are cum să nu te doară un pic sufletul.

    Deși am început să-l tratăm la diverse, un divorț nu e ceva firesc. Așa că, înainte de a crede un proaspăt divorțat că se simte minunat în libertate, încearcă să-i privești și să-i alini rănile. Nu-l invidia pentru „cât timp liber are acum”, nici nu-i urma exemplul – că parcă începi să observi și la tine în familie chestii care scârțâie. Din contra, mergi la tine în familie și fă echipă cu omul tău. Repară, înnoiește, îmbunătățește tot ce se poate repara, înnoi, îmbunătăți. Și, dacă poți și te interesează, încearcă să fii alături și de prietenul divorțat, până când acesta va avea puterea de a se descotorosi de toate negările și de toate rănile.

    #semneazăodivorțată

  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Vorbe de duh

    (I)responsabilitatea unui „Te iubesc!”

    Am citit undeva că, atunci când îndrăznești să spui cuiva te iubesc, devii responsabil de și pentru fericirea persoanei pe care (presupui că) o iubești.

    Dacă am conștientiza în profunzime responsabilitatea aceasta, ar exista două variante de continuare a traiului. Să ne fie foarte bine sau să ne fie foarte rău. Un lucru e clar: n-am mai putea fi „căldicei” în iubire. Însă, mai cred că, de teamă că nu ne va fi „foarte bine”, mulți am alege din prima nefericirea. Măcar așa, preventiv.

    te iubesc - dragoste - durere - despartire

    Din acest punct de vedere e bine că, trecând peste teorii și plonjând în viața cea adevărată, descoperim că avem „dreptul” și posibilitatea de-a ne răzgândi.

  • Ale tinereţii valuri,  Pentru minte,  Pietre...

    A pierde poate însemna, uneori, un câștig

    I-am permis oricui să mă piardă. Simplu. Pentru că n-am ținut niciodată cu forța pe cineva lângă mine. Nici în prietenie, nici în iubire.

    Unele pierderi au fost banale. Altele au rupt carnea de pe mine. Însă toate și-au avut rostul. Până la urmă, orice pierdere s-a dovedit a fi un câștig. Pare c-o spun precum vulpea care nu ajunge la struguri. Și, totuși, o spun ca omul… eliberat. Nu pot căra pe cineva în spate doar așa, ca să dea bine la număr.

  • Ale tinereţii valuri,  Pietre...,  Vorbe de duh

    O relație se distruge în doi

    Se întâmplă, uneori, ca oricât de bine ar arăta două persoane una lânga alta, oricât de mult s-ar iubi, oricât de luptătoare și de puternice ar părea împreună, ceva să se rupă. Deloc ușor, deloc cu bucurie. Deloc așteptat pentru alții: „Vai, dar numai la voi nu mă gândeam!”…

    Din exterior, pare simplu de dat cu părerea. De estimat. De calculat pe cine să dai vina și pe cine să compătimești. Da, la exterior, întotdeauna cineva a greșit mai mult decât altcineva și merită bătut cu pietre. Iar partenerul trebuie luat în brațe și cocoloșit, dar în egală măsură luat în râs și vorbit pe la spate.

    În realitate, într-o relație sunt întotdeauna două persoane. Dacă bucuriile se împart în mod egal, la fel se întâmplă și cu neputințele. Nu se ajunge de la A la Z într-un singur pas.

  • Pietre...,  Te-Ve(de),  Vorbe de duh

    Despre balacareala si rufe jegoase aruncate in public

    Poate ca e un titlu vulgar – dar nu exprima nici o miime din mizeria la care suntem obligati sa asistam zilnic, oriunde intoarcem capul.
    Chiar si posturile de stiri se intrec in mondenitati. In presupuneri. In invitati. Ca au, ca n-au treaba cu subiectul, toti comenteaza, toti se pricep, toti stiu exact unul sau altul dintre motive.
    Protagonistii sunt, uneori, pusi in umbra. Dar nici ei nu se lasa mai prejos.