Sâmbătă cu Icar Tours – pentru Dorinel
Scriu următoarele rânduri cu emoţie şi cu bucurie sinceră. Căci, nu pot fi altfel decât emoţionată şi fericită, atunci când am alături oameni buni, care mă sprijină în nebuniile mele! Încă strig în toate zările, încercând să strâng bani pentru Dorinel. Fiind convinsă că, doar împreună, putem să-i redăm acestui copil vederea şi şansa la o viaţă mai bună! În acest context, deja am adunat câte ceva – din 10 lei, din 30 de lei, din 50 de lei şi mai mult – după posibilităţile fiecăruia. Mulţumesc din suflet!
Lupta continuă. Şi, în această luptă au spus prezent prietenii de la Icar Tours, care au decis să facă mai mult decât a cumpăra spaţiu pe Şapte pietre! La iniţiativa domnului Florin Bărhalescu, ziua de sâmbătă, 3 august, va fi una specială. Atunci, Victoria Epurean şi Luminiţa Pistol ne vor fi ghizi, în două tururi pietonale – gratuite şi umanitare!
Să-i dăm Lumină lui Dorinel!
!!! Citeşte mai departe şi alătură-te campaniei! Un singur leu de la tine poate însemna redarea vederii pentru Dorinel!!!
Mărțișoarele de jucărie au ajuns la Cozia!
După toate prezentările, după toate sortările, după aranjarea în pungi și punguțe, după calcule și mulțumiri – iată că astăzi, încă de dimineață, ne-am trezit în fața grădiniței din Cozia. Drumul a fost, parcă, mai scurt decât de obicei. Tot ce voiam era să ajungem mai repede la copii, să ne bucurăm de bucuria lor!
Și-am ajuns! I-am găsit timizi și curioși, veseli, mânați de o dorință uriașă de a face cunoștință cu orice lucrușor stătea ascuns în sacoșele noastre.
S-au strâns Mărțișoare de jucărie!
După aproape o lună de când am anunțat că facem o nouă ediție a campaniei Mărțișor de jucărie – mă întreb… oare când s-a scurs timpul? S-a scurs frumos și productiv, cu oameni buni alături, cu muncă în echipă. Iar rezultatul a fost garantat! Astăzi, copiii au zâmbit și s-au bucurat din toată inima!
Înainte de a vă spune cum a fost la grădinița de la Cozia, am de adus, așa cum v-am obișnuit, mulțumiri!
Un nou Mărțișor de jucărie
Când abia terminasem Globurile cu suflet de acum, din decembrie, Anca Gîlcă m-a întrebat: Urmează Mărțișor de jucărie, nu-i așa? Eram puțin buimăcită – pentru că aveam nevoie neapărat de odihnă și de curaj, ca să mă pot gândi la o altă aventură. Totuși, ideea unei noi ediții mi s-a părut interesantă. Mai ales că Anca nu mă întrebase doar așa, din curiozitate. Voia să știe dacă sunt de acord să se alăture proiectului. Eu să lucrez pe Iași, ea pe Vaslui – și, împreună să extindem bucuria primăverii jucăușe!
Provocările organizării unei campanii sociale pe blog
* Acesta este primul Guest Post de pe Şapte pietre. Pentru că mi-a plăcut ideea. Pentru că mi-a plăcut tema, care se leagă foarte bine de munca noastră continuă – aceea de a fi OAMENI – în fiecare zi.
Încă de când m-am apucat de blogging, am realizat faptul că blogul personal poate fi ceva mult mai important decât un simplu canal de comunicare între mine şi cei din jurul meu. Nu a fost un lucru pe care l-am conştientizat la începuturile mele în blogging însă, cu trecerea timpului şi acumularea experienţei, am văzut că mă pot implica şi pot ajuta persoanele care chiar au nevoie de cineva care să le spună povestea.
Campania trece, prietenia rămâne
Am o bucurie enormă, atunci când pornesc o campanie și când observ că lumea-i bună! Bucuria devine împlinire, când încep să fac bilanțul. Iar împlinirea se transformă în emoție mai mare decât aș putea exprima în cuvinte – atunci când faptele bune trec granița unei acțiuni pornite în punctul A și încheiate în punctul B.
Despre Alexandra-Denisa, copilul-fluture, am scris în luna mai. Atunci, am pornit cu un gând minim, acela de a strânge 600 de lei. Atâte de multe s-au strâns și atâtea cumpărături am putut să fac, încât nu încetez nici acum să mă minunez. Fluturașul și familia dragului copil au devenit parte din mine. Și, nu doar din mine. Mai mulți prieteni și-au făcut, bieții, de atunci – ei, obișnuiți doar să fie arătați cu degetul! Țin, în continuare, legătura cu ei și lupt, din umbră, pentru un dram de viitor al Alexandrei. Nu știu cum va fi dar, cât stă și în puterea noastră să fie bine, avem de luptat!