Un diagnostic te poate nărui. Sau îți poate reda curajul
Dacă nu te oprești, vei orbi! Acesta a fost răspunsul dat, pe nerăsuflate, de un medic – către pacienta sa. În dorința de a-i îndepărta ochii de ecranul calculatorului și de a o „conștientiza” cu privire la miopia forte de care „beneficiază”, i-a cerut ca în trei luni să se gândească bine și să-și schimbe meseria. Meserie care, ca orice meserie modernă și intelectualicească, se face din fața unui laptop. Discuția a fost, de departe… tranșantă! Adică, fără pic de tact sau de psihologie, medicul decidea viitorul și-l trântea, brut și brusc pe masă.
Întâmplarea Cristinei se petrecea cam în aceeași perioadă de timp în care eu am răspuns, alături de alți colegi bloggeri, la invitația Andreei Ignat – de a o cunoaște pe doamna doctor Alina Cantemir și de a intra pe tărâmul Oftaprof. Am mers acolo, recunosc, mai mult din dorința de a-mi revedea prietenii și mai puțin pentru a face turul unui cabinet oftalmologic. Adică, să fim serioși. Ce puteam să găsesc dincolo de uși, mare chestie?…
Așteptările au fost, prin urmare, mult peste orice mici așteptări. Căci am găsit, la finalul unei zile de muncă, OAMENI. Zâmbete, povești, întâmplări faine. Speranțe și reușite pentru cei care, printr-o simplă intervenție, pot scăpa de ochelari – dar și pentru pacienții care suferă de cataractă, glaucom, keratoconus, strabism, pterigion… și multe altele…
Doamna doctor Alina Cantemir
Privește dincolo de aparențe
Am ascultat îndemnul „Privește dincolo de aparențe” și am făcut patru reportaje cu tineri de etnie romă. Am avut ocazia să-i cunosc relativ bine și să mă bucur de compania lor. După experiența asta, dacă mă întrebi cum sunt, pot să-ți spun în două cuvinte: OAMENI FAINI!
Oameni faini, ca tot omul fain, indiferent de etnie. Dacă eram prinsă în stereotipuri inutile și-n acuzații fără rost, mai aveam oare ocazia să intru în viața lor și chiar în casa și în familiile lor? Nu. Dar, așa, mă bucur că i-am cunoscut, că mi i-am făcut prieteni, că am ocazia să-i prezint oricând ca fiind exemple pozitive. De oameni, în primul rând. De romi și de români – tineri care-și doresc să fie, pur și simplu, ei înșiși.
Cele patru reportaje au fost publicate, alături de munca altor colegi de-ai mei, în două numere de revistă. Revistă ce se numește la fel ca și proiectul în care am lucrat – „Privește dincolo de aparențe”
Ajută-l pe Daniel să ajute!
Are 23 de ani și griji… care mie-mi plac! Nu-l cunosc prea bine, dar îl admir pentru felul în care ia apărarea și susține o familie în care tocmai s-a născut cel de-al 9-lea copilaș. Poate că pentru alții de seama lui există distracții mai importante decât acelea de-a te da peste cap pentru niște sărmani frumoși. Totuși, Daniel Roșu se implică (și bine face) în lupta pentru o viață decentă și pentru o educație mai de Doamne-ajută a unor suflete care n-au nicio vină că fac parte dintr-o familie fără posibilități financiare.
Oamenii aceștia, 11 în total, pe care Daniel îi vizitează aproape săptămânal, locuiesc în satul Tabăra, comuna Bivolari, județul Iași. Stau într-o casă-cameră ce mai că se dărâmă pe ei și care nici măcar nu le aparține. Tatăl lucrează cu ziua, ca să ofere strictul necesar copiilor și, în plus, să-și poată lua tratamentul pentru crizele de epilepsie pe care le face. Al 9-lea copilaș s-a născut acum, sâmbătă – de accea, poza e în semni-echipă completă, cu o burtică la purtător. Să vă mai spun că Daniel urmează să fie naș de botez? 🙂
Ambii părinți sunt oameni muncitori, simpli, săraci – suficient de blamați, probabil, că „toarnă” copii. Doar n-or face mai mult de unul, doi, cei care-și permit, nu?… Daniel nu-i judecă. Pur și simplu. Ei vrea să-i ajute. Știe și simte că are pentru cine să lupte.
Părintele sufletului nostru
Așa își începe Nicolae povestirea de astăzi, despre un om tare drag sufletului nostru. Despre acel sfânt printre oameni, pe care am încercat să vi-l fac și eu cunoscut, mai demult.
Astăzi se împlinesc 6 ani de când Părintele Calistrat s-a mutat în brațele Cerului. Printre stelele pe care atât de mult le iubea!
Astăzi – despre mame și-o Mamă
Astăzi, o Maică a adormit, pentru a se muta alături de Fiul său. Din fericire pentru noi și, mai ales, din prea multă iubire din partea ei, Maica aceasta a rămas pentru veșnicie ajutătoare și sprijinitoare a neamului omenesc. Rugătoare și mijlocitoare în fața lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii! Pentru noi, copiii ei!
Mă întristează când îi aud pe unii c-ar crede în Hristos, refuzând-o însă pe mama Lui, pe ființa în care El S-a întrupat, pe care El a ascultat-o mereu și căreia i-a îndeplinit rugămințile, pe care El a luat-o, apoi, în Împărăția Cerurilor! Tu cum te simți când ți-e înjurată mama?
Zi de tort și de bucurie
După ce am petrecut, acum câteva zile, într-un rotund 70, un alt suflet tânăr s-a mai îmbogățit cu un an. Femeia fantastică din viața noastră e sărbătorită și alintată, iubită și îndulcită! 🙂
La o doamnă nu se poate spune vârsta… dar, se poate ghici :).
Bunu, la 70 de ani – cel mai tânăr suflet
La mulți ani! Cum?! Câți? Nuuu, nu se poate! 🙂 Cam acesta e dialogul zilei. Un dialog amuzant și simpatic, despre un suflet cald și frumos, proaspăt ca unul de 7 ani – cu toate că buletinul anunță astăzi un zero în urma lui șapte.
Tata a împlinit 70 de ani. Bunu – tot atâția :). La fel și proful de istorie. Sunt 70 de ani trăiți frumos, cu bucurie, în armonie.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
