Un sfant printre oameni

In tinerete a fost preot celib. A studiat si a calatorit mult, a sfintit locuri si oameni.
In satele in care a slujit s-a ingrijit mereu de casa parohiala, s-o construiasca sau s-o repare. Dar el dormea verile pe prispa, iar in perioadele friguroase in camaruta cea mai mica si mai saracacioasa. Pai ce mai faceti o casa, parinte, daca nu va bucurati de ea?, il intrebau enoriasii. Raspunsul era pe cat de simplu, pe atat de frumos. Dupa mine aici va veni un preot cu familie, sotie si copii. Ei vor avea nevoie de aceasta casa.
A crezut mereu in preoti si in minunile pe care le pot face acestia. In puterea lor de a ierta pacatele si de a binecuvanta.
Intr-o vara secetoasa, pe cand parintele incerca sa-i explice unui om adevarurile de credinta, razvratitul i-a raspuns sec: Parinte, sa aduci ploaia! O provocare? O ispita? O dovada a nemarginirii lui Dumnezeu?
A doua zi, parintele a scos in curtea bisericii icoanele si a citit rugaciuni pentru a chema ploaia. Dogoarea era insuportabila, iar satenilor le lipsea optimismul. Sau credinta. Pe cer nu se arata niciun semn.
Cu toate astea, dupa nici doua ore, un nor mic s-a asezat peste soare si a facut putina umbra. In timpul care a urmat, umbra a acoperit tot soarele si cerul, bucata cu bucata. Se simtea racoarea si… minune! A inceput ploaia! O ploaie mult asteptata, o ploaie bogata. O ploaie care nu a venit doar in acel loc, ci si in satele invecinate. Seceta a fost invinsa prin rugaciune si credinta adevarata.
Astazi parintele este calugar la o manastire pe cat de izolata de lume, pe atat de cunoscuta si iubita de catre credinciosi. Masini din toata tara ajung la Manastirea Poglet. Blandetea parintelui Calistrat, rugaciunea si mancarea buna a maicilor ii fac pe cei care au ajuns o data aici sa revina mereu. Un loc sarac si foarte bogat. Un loc in pustiu, in care simti ca timpul se opreste, iar Dumnezeu sta de vorba cu tine.
O slujba speciala. Nu l-am vazut niciodata pe parinte sa intre incaltat in altar. Lumina lumanarilor e mereu firava, dar o alta lumina, mai puternica, izvoraste acolo din pamant, din acoperis, din suflet… Sunt momente speciale. Momente in care iti iubesti simplitatea si nu iti mai doresti altceva decat sa-ti intinzi mainile spre Cer.

Update: pe 24 august 2009, sufletul parintelui Calistrat a urcat la Domnul

S-ar putea să-ţi placă şi...

5 comentarii

  1. frumoasa descrierea! il cunosc pe parintele, doar ca am in aceste clipe parintele e pe patul pe care nu a dormit niciodata, adica cel cu cearsaf si saltea, al boalei care il tine in acel pat. sper ca Bunul Dumnezeu sa`l mai lase pe acest pamant!

  2. Astazi am aflat si noi 🙁 Faca-se voia lui Dumnezeu… Cu totii ni-l dorim aici, aproape de sufletele noastre. Din dragoste… si din egoism. Oricum, atunci cand va fi sa fie, Parintele va fi unul dintre putinii care va merge smerit si, in acelasi timp cu demnitate, la Domnul!

    Noi ne cunoastem? Daca nu, avem, oricum, o cunostinta comuna deosebita!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *