Ți-am spus eu!
Ți-am spus eu! Expresia asta este, pe cât de enervantă, pe atât de foarte des folosită. Pentru a tachina. Nu e neapărat o răutate, deși poate fi spusă și cu maximă satisfacție. În general, însă, pornește de la o grijă reală și bună pentru celălalt, dar se transformă, pic cu pic, într-un motiv de supărare.
Avem absolventă de grădiniță
Parcă mai ieri vorbeam despre un moment istoric în familia Pintilie – prima ședință cu părinții :). Parcă mai ieri, cu o tonă de emoții, pășeam spre prima zi de grădiniță.
La fel am pășit și spre ultimele zile de grădiniță – spre serbarea și petrecerea de final de grupă mare. Vorbele Mariei de la trei ani o ajung din urmă astăzi, la aproape șase ani… Azi merg la grădiniţă şi la şcoală, mâine – la facultate! 🙂
Copilăria n-o vom uita
Dă-mi, Doamne, anii tinereții – și-ai mei cercei de-acum :)
La 14 ani am primit cadou un ineluș din aur. Subțire cât un fir de ață, cu un model sub forma unui nod. Era atât de finuț, că abia se vedea. Dar eu îl vedeam, îl știam și-l ascundeam cu tot cu mână, de multe ori, sub bancă – atunci când aveam ore cu vreo profesoară care strâmba din nas în preajma „domnișoarelor din noua generație”.
Cu inelul acela și cu veșnicii mei cercei din aur mi-am făcut toată adolescența și o parte din tinerețe. Mda…
Hristos S-a înălțat!
S-a răstignit pentru noi, a înviat și S-a înălțat! Adevăruri mai presus de firea și de puterea noastră de înțelegere. Adevăruri incontestabile. Și dovada mărturiei pentru cât de mult ne iubește Dumnezeu.
Fericirea de a da în mintea copiilor
Era Maria micuță tare și s-a apucat de bocit, privind la o zgancă uscată: O să-mi fie dor de buba meaaaa! Prima dată am bușit în râs apoi, când am văzut că-i treabă serioasă și o supărare demnă de luat în seamă, ne-am arătat înțelegători cu suferința prințesei și am consolat-o. Inclusiv cu… Lasă, că în curând vei face o julitură nouă!
Noi, adulții, suntem cam încuiați. Trecem prea ușor peste situații și peste prietenii – fie ele chiar și cu o zgancă. Din fericire, uneori ne mai și trezim.
La mulți ani, Evenimentul Regional al Moldovei!
La 27 mai 1991 eram în clasa întâi :). Făceam parte din prima generație de elevi de după revoluție și asistam la multe alte „prime generații”.
La 27 mai 1991, Evenimentul Regional al Moldovei ieșea din tipare. Fără internet, fără telefoane mobile, fără fițe și fără mofturi, generații și generații de jurnaliști au făcut ca ziarul să crească mare și frumos, voinic, stăpân pe lume și pe informații. Ziarul a rezistat și a devenit cu atât mai puternic în era internetului, a telefoanelor mobile, a reportofoanelor digitale. Ziarul a rezistat pentru că jurnaliștii n-au amorțit într-un scaun de birou, în fața unor ecrane, ci au continuat să facă talpă, să bată pe la uși, să intre pe ferestre, să cunoască oameni și subiecte superi tari, să umple cu scris de mână tone de agende.
Trăiește clipa – dacă vrei să trăiești
Carpe diem! Cam acesta era motto-ul preferat al lumii, scris cu mult patos prin oracole. Un motto care m-a făcut să nu iau prea des îndemnul în serios. Am perceput acest trăiește clipa ca motiv de îndrăgosteală, petrecere în neștire și în orbire. Beție la propriu și la figurat, irosire a vieții respirate fără trecut și, mai mult decât evident, fără viitor.
Se zice însă că, pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii se mai înțelepțesc. Pesemne că părul meu alb începe să-și mai spună cuvântul și să se revolte de sub vopsea… Măcar el se chinuie să mă aducă pe calea înțelepciunii și, uneori, îmi mai gâdilă mintea și mă îndeamnă să cuget.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
