Șapte lucruri pe care le spune lumea fix atunci când ar trebui să tacă
Când ai de gând să te căsătorești și tu, ca tot omu’? Aceasta e principala întrebare a vieții oricărui tânăr și pornește de pe la 20 și ceva de ani. Poate continua până la adânci bătrâneți, dacă omu’ chiar îndrăznește să nu-și găsească perechea potrivită
de pantofi. Mai mult decât nefericită, întrebarea e sfredelitoare – mai ales pentru sufletele unor oameni care chiar și-ar dori o familie, copii, o viață alături de cineva.Dar faceți și voi copii! Sunt pro viață total și mi-s dragi copiii de mor! Dar gândește-te bine la ce și la cât știi din viața celor ce nu fac copii.
M-am reîndrăgostit la Bistro Copou
Prima parte a zilei de sâmbătă a fost dedicată prieteniei, blogosferei, copiilor și… clătitelor! Gabriela Elena ne-a invitat cu mic, cu mare la degustare de bunătăți. Și n-am refuzat. Îmi propusesem de mult timp să ajung la Bistro Copou dar, de fiecare dată, intervenea ceva. Acum, însă, s-au aliniat clătitele în farfurie și ne-au îmbiat să punem mâna pe furculiță și pe cuțit!
În copilărie, am fost o mare amatoare de clătite. Clătite clasice, cu dulceață, făcute în bucătăria și în dragostea mamei. Între timp, am ajuns să prefer doar foaia de clătită, fără niciun fel de umplutură. Dar sâmbătă… sâmbătă… trebuie să recunosc:
Șapte zile de fapte bune – fericiți, de ziua lui Șapte pietre
Ce este fericirea?, v-am întrebat de curând. Mai toate răspunsurile au făcut referire la sufletul nostru și la sufletul aproapelui nostru. E super să ne simțim în regulă noi cu noi, noi pentru noi, dar ne completează și ne ajută enorm să știm și că cei dragi ai noștri sunt bine. Împreună, fericirea este deplină. Pe Șapte pietre, mereu am fost împreună. Am zâmbit cât am putut de des și chiar peste supărări, peste dureri, peste dezamăgiri am trecut mai ușor. Împreună. Uneori, am aruncat cu pietre. De cele mai multe ori, însă, am încercat să fim oameni. OAMENI – în fiecare zi.
23 iulie e ziua lui Șapte pietre. Jocul copilăriei noastre, care pentru unii s-a numit Castel sau Nouă pietre împlinește, astăzi… 9 ani! E un moment de bucurie. Împreună. Pietrele nu vor daruri. Dar vor, în continuare, fericire, sănătate și omenie. Așa că, de ziua lui Șapte pietre,
Am nevoie urgentă de bani – ce (mă) fac?
Am trecut printr-un an destul de ciudat, din punct de vedere financiar. Am trăit bine – și, totuși, la limită. Mereu cu un picior în așteptarea salariului următor. Mereu cu tot felul de socoteli în minte, care să mă ajute – ori să mă forțeze – să mă întind atât cât mi-e plapuma.
În câteva perioade, am reușit să pun ceva bani de-o parte. Dădeam să fiu un pic mândră de mine până când… banii strânși în două luni, de exemplu, dispăreau lejer în două ore. Căci cheltuielile neprevăzute ajung la ordinea zilei fix atunci când ți-e lumea mai dragă! Așa se face că… mai mult am atentat la economii, decât am strâns. Iar când economiile mele se terminau cu totul, următoarea mână se băga în pușculița copilei. Frustrării de a te simți cu portofelul pe buza prăpastiei i-a urmat, mereu, o întrebare:
Fotografii la cald cu Biserica Sfintei Teodora din Vasta. Față-n față cu minunea!
17 copaci adevărați, cu rădăcini adevărate, se odihnesc pe acoperișul unei construcții mici, din piatră, de secol al XII-lea. Majoritatea au peste treizeci de metri înălțime și mai mult de o tonă!
Pare incredibil! Chiar este incredibil! Și… de crezut! 🙂 Când a citit postarea despre Biserica Sfintei Teodora din Vasta, verișoara mea m-a anunțat: Știi, voi merge și eu acolo! Iar astăzi mi-a scris: Hai să-ți arăt unde am ajuns!
Super! Și, dacă tot m-am bucurat și eu de bucuria ei, hai să ne bucurăm împreună! Și să ne minunăm!
Drumeție aniversară – spre Cascada Duruitoarea
De curând, la rubrica jucăușă #completeaza, am scris: Dacă aș vrea să plec nu foarte departe de Iași, vreo două zile, să mă bucur de timp liber, relaxare, natură și-un suc 🙂 aș alege…
Voi ați completat și ați venit cu idei, eu am analizat, m-am inspirat și… am decis! Mulțumesc! În dar pentru cei 7 ani ai Mariei, am dat o fugă până în stațiunea Durău. Astfel, de ziua ei am simțit aer proaspăt, de munte – iar la 7 ani și o zi ne-am aventurat pe Ceahlău, spre Cascada Duruitoarea.
N-a fost greu pe traseul cruce roșie – dar n-a fost nici ceea ce te aștepți atunci când spui… ușor! 🙂 Însă fetele Pintilese fac echipă bună și nu se lasă ele cu una, cu două… ore și-un pic de merso-cățărat! 🙂
Lupta împotriva cojilor de semințe continuă. Rozătoarele #rezistă…
– Hei, ce faci? Am văzut niște mesaje pe băncile din Alexandru și m-am gândit la tine!
Carmen, prietena mea, m-a sunat să-mi spună că în parcul nostru sunt și alți luptători împotriva… rozătoarelor! 🙂 După ce ne-am amuzat, c-am molipsit-o și pe ea să gândească realitățile în postări, i-am mulțumit și am rugat-o să facă și două poze.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
