Rozatoarele – incurajate de neaplicarea legii

Se pare ca rozatoarele sunt la putere. Mari si mici, tinere si batrane – aproape toate au un singur lucru in comun: nesimtirea.

Nesimtirea domneste si in randul autoritatilor. Face vreun nene important o plimbare seara, noaptea, dimineata prin parcuri? Se aseaza pe vreo banca in dreptul careia exista mormane de coji scuipate?

Aseara am vazut, dupa mult timp, doi gardieni/ politisti comunitari sau cum s-or mai chema ei acum – umbland prin parc, prin Alexandru. I-am vazut si m-am postat in fata lor. I-am intrebat cu ce treburi au ajuns si ei, in sfarsit, pe la noi. Vaiii, dar suntem mereu aici. Pe bune?! Nu i-am pus sa jure… I-am mai intrebat cate amenzi au dat ei vara asta pentru nesimtire. Cate rozatoare au ramas fara bani de seminte. Doamna, dar noi nu rezolvam treburile cu violenta! Mi s-a urcat sangele in urechi. Violenta inseamna sa-i luati si sa-i dati cu capul de banca! Nu sa-i amendati pentru ca fac mizerie in fiecare loc in care se opresc pentru zece minute!

N-ai cu cine, n-ai cu cine… Si, atunci, ce motiv sa aiba rozatoarele sa stopeze actiunea lor preferata? Bunul-simt? Si acum urmeaza un amar…ha-ha!
Nu sunt bani. Dar, nici nu se stie sa se faca un ban. Vara putea fi anotimpul ideal pentru a strange multi, enorm de multi bani de pe urma celor care nu-s in stare sa scuipe coji intr-un ziar facut cornet. Am mai spus-o si o repet. Doar amenzile pot educa! Desi mi-as dori si eu sa dau niste rozatoare cu capul de banca, ma abtin – pentru ca nici mie nu-mi place violenta. Dar imi place ordinea. Imi place sa intalnesc oameni educati. Imi place sa merg printr-un parc curat. Imi doresc ca, in momentele in care copiii se apleaca sa culeaga frunze, sa nu aiba in palme, bonus – coji de seminte si mucuri de tigara.

Da, stiu… n-ai cu cine, n-ai cu cine…