• OAMENI - în fiecare zi

    Ați dăruit îngerilor Globuri cu suflet!

    Campania Globuri cu suflet pentru îngeri s-a încheiat la sfârşitul anului trecut. Practic. Teoretic, mai e mult de muncă, până voi reuși să adun la un loc firave mulțumiri, imagini, gânduri, lacrimi și bucurii, emoții… Măcar atât vă datorez, după toată implicarea de care ați dat dovadă. Știu că știți, știu că mulți dintre voi, în modestia voastră, nici nu vreți să mai auziți asta – dar, nu mă pot abține: sunteți minunați! Nu știu ce m-aș face fără voi – și, mai ales, nu știu ce s-ar face atâția și atâția copii fără voi!

    Eu… ca la începutul fiecărei campanii, îmi propusesem să fac ceva… mai ușor! Aparent, numărul mic de copii și de familii chiar asta și însemna. Însă, n-am mai pus la socoteală distanțele dintre un sat și celălat, nici noii beneficiari, apăruți pe parcurs. Am îndrăznit chiar să vă exclud pe voi din plan… uitând că voi, prin tot sprijinul pe care îl acordați, nu vreți mai ușor – ci, mai bine! Vă mulțumesc! Vă mulțumesc că mi-ați dat de treabă, că mi-ați amintit că în campanii luptăm pentru zâmbete! Recunosc, de fiecare dată, zâmbetele de la final au reușit să șteargă toți nervii, toate grijile, toate nopțile nedormite, toate calculele aiuritoare!

    cadouri per total

  • Explicaţiuni,  OAMENI - în fiecare zi

    Spovedanie cu şampoane

    Data de 10 decembrie aproape că bate la uşă, semnalizând punctul pe care vreau să-l pun pentru strângerea darurilor, în această a V-a ediţie de Globuri cu suflet. O dată cu bătaia gongului, apar alţi şi alţi oameni binevoitori, decişi să doneze ceva: Hai, că doar 10 decembrie nu e bătut în cuie! Ce dacă dau pe 12, pe 15 şi chiar pe 20 decembrie?! Doar nu e mare lucru! În loc să spui mulţumesc că-ţi dau, tu îndrăzneşti să strâmbi din nas?…
    În contextul acesta, mi se deschid nişte răni de anul trecut. Care m-au măcinat atunci şi care au revenit acum în minte, sâcâitoare. Toţi cei cărora le-am povestit – atunci şi acum – m-au făcut nebună! Că-mi fac griji degeaba şi că n-am de ce să dau socoteală, mai ales când, per total, deşi globurile de anul trecut m-au terminat fizic şi psihic – au ieşit exemplar.

  • Evenimentul

    Campanie Evenimentul – de sărbători

    Pentru 160 de oameni internaţi la Secţia de Ergoterapie de la Şipote, sărbătorile nu aduc nici bucurie, nici schimbare şi nici persoane dragi alături. Toţi sunt condamnaţi la singurătate şi boală. Pentru ei, cotidianul Evenimentul Regional al Moldovei demarează o campanie umanitară, menită să le aducă puţin din bucuria sărbătorilor!