Fără Facebook pe plajă!
Un nou proiect născut din nebuniile mele a fost aruncat în aer și a dat, vorba vine, viețile multora peste cap! 🙂 După o noapte de condus, miercuri dimineață la 7.00 eram la țărmul mării, cu prunca pe brațe, cu telefonul în rucsac și cu o hotărâre fermă: vacanța aceasta, pe plajă, nu se stă pe Facebook!
Iaca, fleoșc!, ar putea spune unii. Cunoscătorii, însă, știu că decizia nu-i deloc una ușoară. Am devenit dependenți! Eu, una, conștientizez faptul că, de multe ori, stau pierdută cu ochii în ecran. Aflu ce zice unul, ce face altul… și la final, când trag linie, de multe informații m-aș fi putut lipsi lejer. Iar timpul, timpul trecut și… pierdut!… nu mi-l mai dă nimeni înapoi.
Dacă-ți arăt un umăr gol, nu înseamnă că mă cunoști cu totul
Ceea ce scriu e doar o parte din mine. Ceea ce arăt e doar o parte din ceea ce însemn. Ajung în locuri în care nu-mi dau check-in, mă întâlnesc cu oameni alături de care nu mă pozez și cărora nu le dau tag, mă implic în activități prea puțin cunoscute de alții. Viața mea întreagă e știută de Dumnezeu și de mine, iar o parte mai consistentă din viață e deschisă doar câtorva persoane. Viața mea din mediul virtual, deși una activă – e o frântură din ceea ce sunt. Un umăr gol – dintr-un întreg trup.
De aceea, mă uimesc cei care cred că mă cunosc – doar ca să mă judece mai cu spor. Mă uimesc cei care cred că respir între blog și Facebook și, prin urmare, își permit să-și dea cu părerea mai mult decât le permite propria lungime a nasului. Faptul că-mi dezgolesc un umăr – uneori cu grație, alteori stângaci, uneori poate vulgar, alteori surprinzător –
Caravana #eusunt12 – o experiență răcoritoare!
Nu sunt mare microbistă, dar am niște amintiri și niște trăiri fantastice din vremea în care eu eram copilă, iar fotbaliștii erau fotbaliști, bărbați adevărați și profesioniști. Tot pe atunci, știrile sportive conțineau chiar… șoc și groază!… știri din sport. Adică, informații despre ceea ce se întâmpla pe teren – și nu despre nopțile zbuciumate ale unor băiețași grabnic schimbători de gagici, mai experimentați în a-și face freza, decât în a da cu șutul în minge.
Ok, ați înțeles ideea. Din alte vremuri, în calitate de soră a unui frate mai mare și în calitate de fată a unui tată care n-a ratat prea multe meciuri la viața lui, știam să spun cu ușurință nume de fotbaliști și reușite ale lor – mai ales ale celor care au jucat în Echipa națională de fotbal a României!
Prin urmare, atunci când am aflat că am ocazia să-i întâlnesc pe Gabi Balint și pe Bogdan Stelea, i-am perceput ca fiind vechi cunoștințe, oameni dragi, și-am spus imediat că vreau să profit de șansa de a le sta alături într-o fotografie.
Șapte zile de fapte bune – fericiți, de ziua lui Șapte pietre
Ce este fericirea?, v-am întrebat de curând. Mai toate răspunsurile au făcut referire la sufletul nostru și la sufletul aproapelui nostru. E super să ne simțim în regulă noi cu noi, noi pentru noi, dar ne completează și ne ajută enorm să știm și că cei dragi ai noștri sunt bine. Împreună, fericirea este deplină. Pe Șapte pietre, mereu am fost împreună. Am zâmbit cât am putut de des și chiar peste supărări, peste dureri, peste dezamăgiri am trecut mai ușor. Împreună. Uneori, am aruncat cu pietre. De cele mai multe ori, însă, am încercat să fim oameni. OAMENI – în fiecare zi.
23 iulie e ziua lui Șapte pietre. Jocul copilăriei noastre, care pentru unii s-a numit Castel sau Nouă pietre împlinește, astăzi… 9 ani! E un moment de bucurie. Împreună. Pietrele nu vor daruri. Dar vor, în continuare, fericire, sănătate și omenie. Așa că, de ziua lui Șapte pietre,
Hai să punem Iașul sub lupă!
Pe Andrei Tudor Ionescu îl cunosc de când era el adolescent și eu eram tânără! 🙂 Făcea parte din Consiliul Elevilor, iar eu scriam pe domeniul învățământ la Ziarul Evenimentul. Apoi, drumurile noastre s-au despărțit. Am plecat de la ziar, el a plecat din Iași și-a devenit student al Facultății de Informatică de la Universitatea din Manchester, Marea Britanie.
Am auzit vești despre Andrei anul trecut, când a creat o aplicație turistică pentru orașul nostru – Iași Guide. O chestie foarte tare și de maximă utilitate pentru cei care ajung în Iași în vizită,
Digital Talks Iași – comunitatea locală de bloggeri evoluează împreună
Am și eu un blog pe care scriu de aproape 9 ani. E o plăcere nevinovată a mea – o casă virtuală în care mă aciuez atunci când vreau să-mi împart vorbele cu prietenii. În tot acest timp, n-am făcut mare lucru pentru a crește. Nu m-am întrebat prea des de ce fac asta, cum îmi pot construi un brand, cum mă poziționez în comunitate sau cum pot să scot din pasiune și un oarecare venit. Am scris… și-atât. Fără să calculez la fiecare minut câți unici am, fără să aștept vreo răsplată, fără să număr like-uri ori inimioare.
Toate astea sunt bune, zic eu. Recunosc, însă, că-s bune până la un punct. Căci, uneori e cazul să te trezești, să te iei de mânecuță și să te duci să-i asculți pe alții – care-s mai mari și mai faini decât tine și de la care poți învăța să evoluezi.
Ok, deci. M-am dus! La final de iunie am participat la workshop-ul Digital Talks Iași organizat de fetele de la Parenting PR, cele care au creat conceptul Digital Parents Talks. A fost o bucurie să le cunosc și face to face pe Ana Nicolescu și pe Lavinia Pavel,
Copiii sunt provocați de Cartoon Network să dea frâu liber imaginației!
Maria a primit în dar de la prietenii Parenting PR și Cartoon Network o geantă mare, de plajă, cu Fetițele Powerpuff – plus o agendă și un pix. Au încântat-o cadourile, bineînțeles, dar mai mult contextul în care au fost oferite.
Căci a aflat draga mamei că s-a deschis oficial o nouă ediție a concursului Atelierele Imaginației Cartoon Network. A treia ediție, mai exact, care-i provoacă pe cei mici să dea frâu liber gândurilor, ideilor și prietenilor din mintea lor!
Până pe 2 iulie, copiii sunt invitați să creeze propriile povești sub formă de desene, animații sau scenarii
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
