Limbaj si educatie de parinte (I)
Doar doua episoade, cu patru (doua si doua) exemple. Doi tati si doua mame. Si niste copii, care cresc intr-un mediu in care li se pare normal sa fie injurati. De mama, in general, inclusiv atunci cand vorba urata vine chiar de la mama.
In acest prim episod – avem exemplele cu tatii. La pachet – o injuratura si un alint, nepasare la adresa celuilalt parinte si impunerea respectului, jignirea si rezolvarea imediata a conflictului. Cu un cadou – pentru copilul nesimtit…
* In parc. Un tata catre fetita lui de vreo doi ani:
– Bai, ‘tu-ti gura ma-tii, da manuta!
– Mai, faci ce vrei sa faci cu mami, dar la tati nu tipi, ca nu ai voie! Chiar esti nesimtit! Hai sa cumparam o masinuta, ca sa facem pace…
Primul exemplu e clar… Avem un barbat care, probabil, si manuta sotiei sale a cerut-o tot injurand. Limbajul folosit e parte din el si nu-l simte ca fiind in neconcordanta cu vreun context in care se afla si fiica lui.
Al doilea caz, desi nu contine injuraturi, e mai grav. Cum sa-ti impui respectul in fata copilului, calcand in picioare demnitatea si autoritatea celuilalt parinte? Ce inseamna permisiunea clar exprimata „faci ce vrei sa faci cu mami”? La tati nu ai voie sa tipi, dar la mami ai? Cu tati nu ai voie sa fii nesimtit, dar cu mami ai? Ultima data cand am verificat, cresterea si educatia unui copil era munca de echipa, se baza pe dragoste si respect reciproc dar, na… poate-s eu invechita…
Ok, l-ai certat cum ai putut, l-ai facut si nesimtit. Acceptabil. Ce urmeaza? Te prefaci suparat un pic, nu? Sa stie copilul ca cearta a fost pe bune si ca te-a ranit. Sa aiba timp sa constientizeze ca a gresit si sa-i para rau, sa-si ceara iertare. Dar, cand pasul imediat urmator e premierea copilului – ce-a invatat acesta? Nimic. Nu mai stie daca a gresit, de la ce-a pornit supararea, cum va proceda la o data viitoare. Pentru ca, vezi… masinuta e mai faina decat niste vorbe-n vant! Tatal isi cumpara copilul si isi cumpara respectul pe care il cere de la acesta. Concureaza intr-o lupta nedreapta cu mama, careia ii pune piedica pe la colturi, in timp ce el face pace in cel mai gresit mod cu putinta.
Nu, nu iau apararea mamelor. Despre ele, in episodul urmator.
Pana atunci, gandeste-te cam cum vorbesti tu cu propriul copil/ cum iti doresti sa vorbesti, atunci cand vei avea un copil. Educatia incepe din familie. O vorba aruncata aiurea poate fi preluata in bagajul plin de educatie al copilului tau. Copiii prind din zbor orice prostie. Cu atat mai mult, sunt dotati, atunci cand nici nu trebuie sa iasa din casa pentru a auzi vorbe urate si sfaturi proaste. In acest context, sa nu cauti sa te ascunzi pe sub masa, atunci cand le va folosi in cele mai nepotrivite momente.
Citeste si:
Limbaj si educatie de parinte (II)
3 Comments
Gianina Mihaela Munteanu
Ma plimbam ieri pe strada (prin Nicolina) cu Alexandru si cu Zombie cand vad o fetita de vreo 3,4 anisori alergand. Initial am crezut ca fata fuge spre catel, dar nu, trece vijelios pe langa carut, razand fericita. Intorc capul si estimez cat mai are pana la strada pe care circulau multe masini (era ora de varf). Mai erau doar 5 metri de gard. Ma pregatesc sa las carutul si cainele si sa prind fetita de mana inainte sa se intample o tragedie, dar se misca mai rapid o tanara.
In acel moment aud: ADINA! Incercati sa va imaginati un urlet de parca ar fi bocit cineva la mort. Intorc capul inspre femeia care urla: o mamica intre 35 – 40 de ani, imbracata modern, alerga si urla "Adina, stai, nu mai fugi, opreste-te".
Strigatul mi s-a parut exagerat. Fetita continua sa alerge si sa rada chiar daca mama ei era terorizata. Ce a urmat m-a umplut de groaza.
Mama a luat fetita cu mainile de umeri si a inceput sa o zguduie tare de tot. "De ce alergi, de ce nu ma asculti, ti-am spus sa nu mai alergi asa, de ce ma omori", tipa femeia la copila care incepuse sa planga in hohote. Apoi a lovit-o la fund si peste spate. Toata lumea de pe strada a privit scena. Nimeni nu a intervenit. Nici eu. Mi-am privit baietelul in carut sa vad daca nu cumva s-a trezit din cauza strigatelor. Si m-am jurat ca asa ceva nu i se va intampla niciodata lui Alexandru.
anda_elena
Nu sunt pro violenta. Cred ca educatia se face prin rabdare si multa comunicare. Cred, totusi, ca si o palmuta la fund, uneori, isi are rostul ei. Atunci, cand trebuie, nu cu amenintarea "las' ca-ti arat eu acasa", cand copilul nici nu mai stie de la ce te-ai luat.
O palmuta la fund – data atunci cand e nevoie de ea – poate impiedica momente precum cel prezentat mai sus. Mama si-a pierdut total controlul asupra propriului copil. Si, cand vrea sa-l (re)preia, aplica urlete exagerate si o bataie zdravana, cu spectacol cu tot…
In afara de groaza copilului si de gandul ca "mama-i nebuna", nu cred ca s-a castigat ceva din aventura asta.
Mama isi va promite ca nu va mai ridica un deget asupra copilului – pana la o data viitoare, cand se va umple din nou paharul si va rabufni. Copila va sti ca poate duce orice la extrem si ca si-o va mai fura din cand in cand, dar ca o va putea lua repede de la capat. Sau va deveni speriata de bombe si nu va mai face niciun pas de teama bataii.
Pingback: