Limbaj si educatie de parinte (II)

In episodul de ieri, am oferit doua exemple de tati care, comunica si ei cum pot cu proprii copii. Nu-i judec si nici nu generalizez. Totusi, trebuie sa fim constienti ca, din pacate, nu sunt niste cazuri izolate.Aveam gresita impresie ca mamele sunt mai… mame!? Ca au si ele nervii lor, cum e firesc, dar ca se exprima intr-un fel mai civilizat. Ca-si protejeaza copiii de cuvinte urate si de injuraturi in care tocmai ele sunt mentionate in mod direct. Da’ de unde?…
* Pe o banca, in parc. Vreo trei femei si cinci copii. O mama urla isteric catre baiatul ei de cinci-sase ani:
– ‘tu-ti pi*** ma-tii de copil! Ti-am zis sa nu mai pui mana pe telefon?


* Pe trecerea de pietoni. O mama si o fetita de vreo patru ani, care se chinuie sa-si care trotineta. Sunt contra timp, secundele de verde la semafor se imputineaza. Mama isi face mila de fata si o ajuta:
– In gura ma-tii cu trotineta ta! Trebuie sa ti-o car eu?!

In primul exemplu, toti copiii de pe banca si din jur au asistat la spectacol. Sincer, acum, mie – mai mult decat lor – mi s-a parut un moment aiurea. Pentru ei, era ceva destul de normal.
Nu zic, poate ca mama aceea a fost super calma si simpatica inainte, i-a explicat fiului ei de o suta de ori ca nu si nu si nu are voie sa puna mana pe telefon si, doar atunci a rabufnit, saraca. Dar, cand a rabufnit – si-a trimis copilul de unde a iesit. E ferm convinsa ca-si doreste acest lucru? Ma indoiesc…

In al doilea caz, fetita nu abandonase trotineta in mijlocul drumului, pentru a fugi la alti copii. Ea chiar se chinuia s-o treaca peste liniile de tramvai si sa reuseasca sa mai tina si pasul cu mama ei. Nici macar nu a cerut ajutorul. Dar, avea nevoie de el, mai ales ca aproape se facea rosu la semafor. De ce a fost nevoie de acele vorbe ale mamei? Pentru ca era nervoasa, grabita, iritata… motive se gasesc, desigur. Numai ca, nici nervii, nici graba nu se vindeca printr-o injuratura. Mai ales atunci cand destinatar ti-e propriul copil. Adica, sange din sangele tau, bucatica rupta din tine, bla-bla-uri din astea inocente…

Cum sa ma mai mire oamenii mari, care se injura intre ei, cum sa ma mai mire un oarecare adult ce jigneste un copil, daca o mama i se adreseaza copilului oricum, fara a-si pune prea multe probleme, fara a o mustra, mai apoi, constiinta?
Copiii cunosc multe prostii. Dar, intre a le auzi din gura unui strain si a le auzi de la parinti – e o diferenta uriasa! Mama si tata reprezinta modele, repere, sprijin, dragoste, siguranta. Blandete, calm, respect si intelegere. Mangaiere si zambet. Incredere. O mana intinsa si o vorba buna. Eh, dar ce vorbesc eu?…

Citeste si:
Limbaj si educatie de parinte (I)

S-ar putea să-ţi placă şi...

3 comentarii

  1. Probabil asa au fost educati si parintii si asa isi educa si ei la randul lor progeniturile, fiindu-le greu sa puna mana pe o carte de psihologie a copilului pentru ca e mult mai usor de citit Click sau Can Can.

  2. Cred ca asta este una dintre explicatii.

    Totusi, nu e musai ca asa sa fi fost crescuti si ei, la randul lor. Dar, nu-i nici exclus 🙂

    La faza care include cititul – nu-s decat partial de acord. Si eu sustin o educatie aleasa si imi doresc ca lectura sa fie la loc de cinste. Dar, cred ca si fara multa scoala, si fara studiul unor carti de specialitate – poti fi un parinte cum trebuie, cu un limbaj decent.
    Bunicii nostri n-au mai citit carti de psihologia copilului – dar asta nu i-a facut (pe unii dintre ei) sa nu stie cum sa sa-si creasca odraslele si cum sa le vorbeasca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *