O relație se distruge în doi
Se întâmplă, uneori, ca oricât de bine ar arăta două persoane una lânga alta, oricât de mult s-ar iubi, oricât de luptătoare și de puternice ar părea împreună, ceva să se rupă. Deloc ușor, deloc cu bucurie. Deloc așteptat pentru alții: „Vai, dar numai la voi nu mă gândeam!”…
Din exterior, pare simplu de dat cu părerea. De estimat. De calculat pe cine să dai vina și pe cine să compătimești. Da, la exterior, întotdeauna cineva a greșit mai mult decât altcineva și merită bătut cu pietre. Iar partenerul trebuie luat în brațe și cocoloșit, dar în egală măsură luat în râs și vorbit pe la spate.
În realitate, într-o relație sunt întotdeauna două persoane. Dacă bucuriile se împart în mod egal, la fel se întâmplă și cu neputințele. Nu se ajunge de la A la Z într-un singur pas. Nu se distruge o viață în doi peste noapte. Încet, încet, una câte una, și de la unul, și de la celălalt, piesele din puzzle încep să se destrame. Dacă nu ești acolo să vezi, să simți, să crezi cu tărie în doi, ajungi să descoperi mult prea târziu dezordinea în care ai lâncezit și pe care ți-ai asumat-o sub crezul: „Nouă niciodată nu ni s-ar putea întâmpla…”.
Ba se întâmplă. La case mici și la case mari, la oameni mici și la oameni mari, la iubiri mici și la iubiri ce păreau a fi eterne. E pur și simplu. Și e în doi. Oricât de mare ar părea la exterior vina unuia, în comparație cu vina altuia, în realitate avem… egalitate. O relație se distruge în doi.
Ar trebui să fim conștienți de acest aspect până să ajungem să ne lovim cu capul de pragul de sus. Din păcate, oricât de faină și de simplă ar părea teoria, pe unii practica îi omoară. Orice relație, oricât de frumoasă și de suflet ar fi, poate să treacă în veșnicie.
Citește și:
* Unde-i „capătul” unei familii?
* Te simți eliberat după ce ți s-a distrus familia? Dar cu rănile cum stai?…
6 Comments
Pingback:
Pingback:
Flavia
Că bine zici! Niciodată nu există un singur vinovat şi niciodată cei din exterior nu vor putea şti exact ce s-a întâmplat cu adevărat în relaţia care, din exterior, părea perfectă. Zic să avem grijă de cuplul nostru şi să învăţăm în fiecare zi ce înseamnă comunicarea. E sfântă :)!
anda_elena
Să învățăm… 🙂
Oana
O melodie spaniola spune..”el amor es eterno mientras dura” … ” iubirea e eternă cât exista”. Mai sunt încă persoane care judeca cuplurile care se despart..” pe vremuri,când te casatoreai era pentru toată viața. În ziua de azi, cum apare o problema, te desparți.” Eu nu sunt deacord cu asta. Cunosc cupluri căsătorite de 30-40 de ani a căror căsnicie nu e una tocmai de invidiat, dar care au continuat împreună pentru copii, pentru ca femeia nu a lucrat pentru ca a rămas acasă sa se ocupe de copii, de casă, si ce s.ar fi făcut ea dacă rămânea singura , pentru ca „ce.o sa zică lumea”… si s.au complăcut asa, în nefericirea lor, în amărăciunea lor, oferindu-le copiilor lor (de dragul cărora au rămas impreuna) o viața înconjurată de tensiune, de discuții, de jigniri, violenta fizica sau verbală, sau pur și simplu fără drag și dragoste. Eu cred ca pentru un copil e mai ok sa crească cu părinții despărțiți decât într-un mediu toxic.
anda_elena
Clar… când e cu nefericire și cu violență – nu prea ai ce oferi copiilor. Din păcate, există și relații care se strică „de prea mult bine”. Din absurdul „mie nu mi s-ar putea întâmpla”, din negrijă, din amânări… Eu știu.