Unde-i „capătul” unei familii?

Mi se tot amintește, în ultima perioadă, că într-o căsnicie „Până la capăt” merg doar cei puternici. Obsesiv găsesc distribuit acest articol și altele, pe același subiect – și le frunzăresc, de fiecare dată, altfel. Punând accentul pe diferite corzi… toate sensibile și dureroase.

Observ că-s din ce în ce mai puțini oamenii puternici. Șoc și groază, se pare că nedescoperirea perfecțiunii îi ajută și îi motivează pe mulți să fugă. Să nu mai dea nimic de la ei, să refuze să contribuie la fericirea lor, să se împiedice de primul ciot apărut în cale și să se creadă mulțumiți cu niște resturi de perfecțiune găsite prin vecini. Toate astea, departe de a-i face puternici, îi transformă în oameni… și mai imperfecți. Știu că n-ar trebui să fie un grad de comparație aici, dar îi simt nevoia. Ce să fac, nici eu nu-s perfectă.

Pare atât de simplu și de frumos totul, la începuturi. Pentru că începuturile toate-s frumoase și pline de planuri, de vise, de trăit împreună până la adânci bătrâneți. Și, totuși, veșnicia se dovedește a fi, pentru mulți, de ici până colea. De acolo de unde te aștepți și de acolo de unde nu te aștepți – afli că e o adevărată epidemie în care cei ce se credeau puternici nu mai pot merge „până la capăt”. Nu mai vor. Nu mai vor să poată.

Nepotrivire de caracter. Este atât de pompoasă exprimarea care te silește să uiți zilele și nopțile de dragoste, jurămintele, Taina Nunții, bucuria nesfârșită a venirii pe lume a unui prunc, mersul mână în mână, planurile de viitor. Nepotrivire de caracter. Și familia se sfărâmă. Se distrug sufletele celor mari, iar copiii ajung, fără să fie întrebați, să suporte multe dintre consecințe. Să se maturizeze forțat și să înțeleagă că iubirea și familia pot avea termen de garanție. Că… expiră! „Sper ca eu să reușesc să îmi găsesc un soț de care să nu mă despart…”. Când auzi care-s problemele ce pot frământa un copil de doar câțiva ani, îți dai seama că lumea lui deja se clatină. Că va fi nevoie de luptă multă pentru ca el să fie puternic. Să fie el – nu mami și tati care s-au despărțit și-au dat, parcă, foc pozelor pline de zâmbet, de bucurie și de familie făcute până de curând.

„Până la capăt” merg doar cei puternici. Iar cei care nu merg împreună „până la capăt” trebuie să se culeagă de pe jos și să învețe să-și descopere alte puteri. În singurătatea lor sau în alte relații menite să îi ducă până la un anume capăt. Fiecare, în funcție de cât de mult a învățat din ceea ce a reușit cândva să distrugă.