Jocul nostru cel de toate zilele: de-a v-ați ascunselea cu Dumnezeu

Cândva, după o discuție importantă, îi trimiteam unui prieten un mesaj alambicat despre Dumnezeu. Despre promisiunile noastre omenești de a face orice pentru cei de lângă noi și despre imediatele renunțări. Despre piedici adevărate și piedici închipuite, despre veșnice schimbări de plan și de perspectivă, despre neputințe și iubiri abandonate încă de dinainte de a le descoperi.

Eh… eu v-am avertizat că e un mesaj alambicat. Cu ceva rime – departe, însă, de a putea fi numit o poezie. Acum mi-am amintit de el. (De prieten.) De mesaj. L-am recitit și mie, una, îmi transmite exact ceea ce voiam să spun atunci. De aceea, am hotărât să-i dedic o postare. (Prietenului.) Mesajului! 🙂 Da-i alambicat, mai știți? Așa că, pe lângă textul cel scris, am zis să-l și rostesc pe YouTube. Poate că, sunând în urechi în modul în care îmi imaginez eu… se lipește vreo fărâmă de suflet.

De-a v-ați ascunselea cu Dumnezeu

Când credem că putem face orice prin propriile puteri,
Dumnezeu zâmbește blând, așteptând.
E învățat, Bietul, să ne vadă trăgând, oftând, încercând,
Încâlcindu-ne în dureri și în cumplite-ncruntări
Doar pentru că vrem să Îi demonstrăm că El nu există,
Că suntem capabili să executăm tot de pe listă
Singuri! Așa cum ne simțim în suflete, goi…
Singuri! Așa cum ne-amăgim că ne suntem eroi…

Atunci când credem că putem face orice
Nici nu terminăm de gândit și planul se duce…
Privim năuciți. Și zdrobiți. Nefericiți. Potoliți.
Cum cădem dintr-un salt… răsăriți/ asfințiți…
Plângem amar un dor ce se coace
Și L-am lua la rost pe Hristos de pe Cruce:
Cum de n-a vrut să ne urce cu forța pe drumul cel bun?
Cum ne-a lăsat liberi – într-un zbor cu balon de săpun?

Doar propriile puteri și-un „aș face orice” nu ne sunt de folos
În împlinirea unui vis – oricât ar părea de real. Și frumos.
Căci nicio lucrare nu se săvârșește deplin
Acolo unde-i doar omul. Plin de chin și venin
Omul se mulțumește c-o fărâmă de pâine și nu mai privește
În jur ca să vadă cum Domnul aluatu-l dospește. Bucură. Clădește
Așteptând doar un semn de întoarcere la iubirea cea mare
Cu brațe răbdătoare de Tată – deschise-n dulce și caldă îmbrățișare.